Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
Este doliu la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș după ce unul dintre cei mai apreciați salvatori s-a stins din viață la numai 49 ani. Este vorba despre Florin Burnei, plutonier adjutant șef în cadrul Secției de Pompieri Costești, care la începutul acestui an a fost diagnosticat cu cistectomie radicală cu neovezică. Deși au fost făcute eforturi imense din partea colegilor, a cunoscuților și familiei, dar și o intervenție chirurgicală, salvatorul a cedat în fața morții.
CITEȘTE ȘI: MICROBUZ PLIN CU CĂLĂTORI IMPLICAT ÎNTR-UN GRAV ACCIDENT! ȘAPTE PERSOANE GRAV RĂNITE!
„Cu regret anunţăm decesul colegului nostru de la Secția de Pompieri Costești, plutonier adjutant șef Burnei Florin, care, din păcate, s-a stins din viață la vârsta de 49 de ani. A fost un om apreciat de către toţi cei care l-au cunoscut, un salvator de vieți, un camarad de nădejde cu un comportament exemplar şi un familist de excepţie. În luna august, ne-am mobilizat alături de voi pentru a-l ajuta să treacă cu bine peste intervenția chirurgicală de cistectomie radicală cu neovezică, care necesita o cantitate mare de sânge. A trecut de operație, însă lupta cu boala a fost mult mai dură și am ajuns în acest punct în care, alături de familie, suntem obligați să păstrăm doar amintirile de până acum cu acest om minunat.
În aceste momente grele, suntem alături de familia lui Florin și cu siguranță, Împărăția Cerurilor a primit încă un suflet bun și drept.Trupul neînsufleţit este depus la Capela Cimitirului Sfântul Gheorghe din municipiul Pitești, iar slujba de înmormântare va avea loc vineri, 15 decembrie a.c.. Dumnezeu să îl odihnească în pace!” transmite ISU Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp