Dosar penal pentru furt: au carat în spate gardul unei grădinițe din Pitești

44

Luni, după amiază, mai multe persoane au fost filmate în timp ce cărau în spate bucăți dintr-un gard al unei grădinițe din cartierul piteștean Războieni. Postarea a fost publicată pe Facebook. IPJ Argeș a deschis un dosar în care se fac cercetări pentru furt.

Lucrătorii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Locale a Municipiului Pitești s-au autosesizat și au început căutările în municipiu, având bănuiala rezonabilă că persoanele filmate sunt persoane care tranzitează orașul cu atelaje cu tracțiune animală. În aproximativ 30 de minute, a fost depistat, pe str. Emil Simionescu, un atelaj cu tracțiune animală. Trecând la interceptarea acestuia și procedând la verificarea bunurilor ce se aflau în căruță, polițiștii locali au observat elemente metalice ce păreau a fi similare cu cele vizualizate în filmare.

„În consecință, conform procedurilor operaționale, precum și în virtutea bunelor relații instituționale, a fost anunțată prin dispeceratul instituției noastre secția de Poliție competentă teritorial, ai cărei lucrători s-au prezentat în timp operativ, preluând persoanele depistate în vederea continuării cercetărilor, conform atribuțiilor conferite de lege”, au transmis reprezentanți ai Poliției Locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here