prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Dosarul gunoaielor din Argeș explodează! Directori și șefi de instituții – audiați la DIICOT!

Directorul Gărzii de Mediu Argeș și zeci de angajați ai instituției conduse de acesta au fost audiați săptămâna aceasta la DIICOT Pitești în dosarul ce vizează groapa de gunoi de la Albota. De mai bine de un și jumătate se fac cercetări în cadrul acestui dosar în care mai multe persoane și oameni de afaceri sunt suspectați de abuz în serviciu, delapidare, înșelăciune, fals intelectual, uz de fals și instigare la fals intelectual, colectarea, transportul, valorificarea sau eliminarea de deşeuri, deturnarea licitațiilor publice și îngroparea deșeurilor.

CITEȘTE ȘI: UMBRĂRESCU – UN NOU RECORD! CE DRUMURI DE MARE VITEZĂ VA FINALIZA ÎN 2024?

Potrivit anchetatorilor, societățile care dețineau monopolul ar fi câștigat sume ilegale de bani prin raportarea reciclării unor cantități mari de deșeuri, cantități ce nu au existat în realitate și care erau facrurate în mod fictiv ca fiind vândute/predate către diverși reciclatori/colectori ducând la  delapidarea bugetelor locale și naționale cu milioane de lei. Cel mai probabil, principalul vizat în acest dosar este administratorului firmelor care dețin groapa de gunoi de la Albota (lângă Pitești), SC Financiar Urban și Girexim. Principalul acționar al acestora este cunoscutul om de afaceri, Gheorghe Văsîi.

De asemenea, în urma probelor biologice de sol și apă prelevate s-a stabilit că gradul de poluare este de zeci de ori peste valoarea admisă, iar conform experților, poluarea cu azot poate fi legată de activitatea de la groapa de gunoi de la Albota, deoarece procesele de tratare a apelor uzate au lipsit cu desăvârșire.

„În cauză s-a reținut că, pe raza județului Argeș, a acționat un grup infracțional organizat constituit, consolidat și structurat în ultimii 10 ani, specializat pe segmentul managementului deșeurilor nepericuloase (colectare, transport, depozitare, sortare, tratare și reciclare).

Scopul constituirii acestui grup a fost de obținere a unor avantaje financiare necuvenite, prin menținerea monopolului și controlului asupra circuitelor financiare și funcționale asociate procesului de salubrizare la nivelul județului Argeș și prin delapidarea bugetelor locale și naționale.

Prin raportarea ca fiind reciclate către organizațiile pentru transferul responsabilității a unor cantități cât mai mari de deșeuri, pentru îndeplinirea obligațiilor anuale asumate față de producătorii de deșeuri, (cantități ce nu au existat în realitate și care au fost facturate în mod fictiv ca fiind vândute/predate către diverși reciclatori/colectori), a fost creat un prejudiciu Administrației Fondului pentru Mediu, reprezentând contribuția ce ar fi trebuit achitată de către  OIREP-uri pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienţilor pentru care au preluat obligaţiile” preciza DIICOT la momentul perchezițiilor.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs