În urmă cu o săptămână, procurorii DNA București au luat decizia de a pune sechestru pe averea primarului Tudor Pendiuc, a fiicei sale Ema, dar și pe 40 de autobuze, din totalul celor 80, câte au fost achiziționate în anul 2008 de societatea Girexim și date în custodie partenerului de asociere, adică CNCD. Cu toate că procurorii au permis ca respectivele autobuze folosite de SC Publitrans în vederea asigurării transportului public în comun, să fie utilizate în continuare, reacția conducerii CNCD nu a fost una bună, deoarece aceasta consideră că odată pus sechestrul pe un bun, el trebuie să rămână neatins. Din acest motiv, CNCD a amenințat deja cu o plângere penală împotriva Publitrans, dar și cu scoaterea de pe traseu, a tuturor celor 80 de autobuze.
„Autobuzele puse sub sechestru au fost date în custodia Publitrans”
Situația transportului public în comun din Pitești este încă incertă, deoarece primăria nu a trimis un răspuns celor de la CNCD cu privire la găsirea unei soluții care să clarifice dacă, contractul de asociere dintre CNCD și Girexim se află în legalitate, și dacă se mai poate colabora cu SC Publitrans, care este societatea Primăriei Pitești. În plus, este delicat la acest moment ca vreuna din părțile implicate să ia vreo decizie, mai ales pentru că se discută despre un prejudiciu de cinci milioane de euro. Cât de legală a fost decizia conducerii Publitrans de a scoate pe traseu, autobuzele puse sub sechestru, este greu de stabilit pentru că directorul societății, în speță Manuel Rotaru, a precizat că în situația dată nu mai vrea să facă niciun fel de declarație pe marginea acestui subiect. În schimb, a făcut-o viceprimarul Cornel Ionică, care, a menționat că odată cu punerea sechestrului pe cele 40 de autobuze, procurorii le-ar fi dat pe acestea în custodia Publitrans: „Procurorii s-au îndreptat direct către Publitrans, iar în aceste condiții, cei de la CNCD ne-au trimis un comunicat la care noi nu le-am răspuns și care a ajuns și la anchetatori. După ce s-a pus sechestrul pe cele 40 de autobuze, procurorii au declarat societatea Publitrans ca fiind custode pentru ele și le-a dat dreptul să le folosească”.
Publitrans trebuie să constituie un fond de garanție
În altă ordine de idei, dosarul deschis pe seama subvențiilor acordate de Primăria Pitești pentru achiziția celor 70 de autobuze, pune în dificultate și derularea actualului contract semnat cu BERD în vederea achiziționării unor mijloace de transport noi. Viceprimarul Cornel Ionică a precizat, în acest sens, că BERD-ul a spus că nu sunt probleme, de principiu, însă a ridicat noi condiții: „Noi am zis să luăm legătura cu cei de la BERD pentru a vedea cum trebuie să procedăm în vederea achiziționării celor 70 de autobuze noi. Teoretic ei au zis că nu sunt probleme, mai ales că girantul în acest contract este Primăria Pitești, iar o autoritate publică prezintă garanții mari în vederea recuperării banilor. Însă ne-au pus mai multe condiții noi, iar una dintre ele este aceea ca SC Publitrans să își constituie un fond de garanție” a declarat vicele Cornel Ionică.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp