Potrivit polițiștilor, un autoturism condus de o femeie de 56 de ani, din Budești, a lovit cele două persoane care se aflau pe trecerea de pietoni. În urma impactului, victimele au suferit răni ce au necesitat îngrijiri medicale de specialitate.
„În urma impactului, cele două femei, de 67 și 47 de ani, au fost rănite și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au constatat, de asemenea, că șoferița a mutat autoturismul din locul inițial. Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a informat IPJ Bistrița-Năsăud.
Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului sau modificarea urmelor acestuia.