Două jucătoare importante s-au alăturat echipei de handbal a Mioveniului 

CS Dacia Mioveni 2012  a început campania de transferuri cu gândul la Liga Florilor. Primele două jucătoare care se alătură echipei argeșene sunt Alexandra Georgescu și Cristina Boian.
Ioana Alexandra Georgescu are 25 de ani și vine de la HCM Slobozia, unde actualul antrenor al Daciei, Gheorghe Covaciu, i-a dat libertate totală în teren, iar ea a arătat un joc eficient, concretizat prin multe goluri. Alexandra poate acoperi atât postul de inter stânga, cât și pe cel de coordonator de joc. Între anii 2009 și 2014 Alexandra Georgescu a fost componentă a loturilor naționale de junioare și tineret ale României.
A început să joace handbal la Nova Force Giurgiu, apoi a evoluat la CSS2, Școala 181 și Dunărea Giurgiu. Din 2014 a mai jucat la SCM Ploiești senioare, SCM Craiova, HCM Slobozia.
Cristina Boian vine de la U. Cluj, are 26 de ani și joacă pe postul de extremă dreapta. A început handbalul de la vârsta de 13 ani, la LPS Bistrița, cu care a obținut titlul de vicecampioană la junioare 1. Din clasa a IX-a s-a pregătit la Centrul național de Excelență din Rm Vâlcea și a făcut parte din loturile naționale de junioare și tineret. A jucat la U Cluj din 2013 până în prezent. În sezonul 2013-2014 a jucat în Cupa EHF.
Cristina a participat la Trofeul Carpați, ediția 2018, în lotul național B și la turneul amical de anul trecut din Franța „Femina Hand Cup”, în lotul național A.