„Double-Trouble” și „Secretul fericirii” – filmele acestui week-end la Cinematograful „București”

Sâmbătă, 10 octombrie 2020, de la ora 18.00, la Cinematograful de artă „București” va fi proiectat filmul „Double-Trouble”, cu Elvis Presley și Michael Murphy în rolurile principale, în regia lui Norman Taurog.

Filmul prezintă povestea lui Guy Lambert, cel care renunță la show-ul său de la Londra și pleacă la Bruxelles, unde este urmat în secret de două fete fumoase.  Una (Annete Day) este urmașa zeiței frumușeții, iar cealaltă (Yvone Romain) este o tentație misterioasă. S-ar putea ca acestea să însemne prea mult pentru Guy.

Comedia, misterul și nebunia se îmbină în acest film, în care Elvis Presley interpretează rolul lui Guy, un film despre bijuterii furate, cu detectivi nepricepuți și multe alte încurcături.

 Prețul unui bilet la acest film este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Duminică, 11 octombrie 2020, de la ora 18.00, difuzăm la Cinematograful „București” filmul românesc „Secretul fericirii”. Regia îi aparține lui Vlad Zamfirescu, în rolurile principale jucând Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu şi Theo Marton.

Filmul este despre fericire. Într-o seară între prieteni, Tom îşi împinge soţia şi amicul în situaţii mai mult decât absurde, căutând să-i facă să dezvăluie secrete bine păzite. Astfel, cei doi prieteni descoperă că fericirea cuiva este posibilă doar dacă altcineva este nefericit. Pentru că resursele de fericire sunt limitate.

Prețul unui bilet la „Secretul fericirii” este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Reamintim că, pe durata filmelor, spectatorii vor purta obligatoriu mască de protecție.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.