Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: „Curtea de Apel Pitești a dat câștig de cauză Prefecturii Argeș în procesul referitor la Pădurea Trivale. Hotărârea este definitivă!”
Dragoș Predescu, Prefectul județului Argeș: “Curtea de Apel Pitești a dat câștig de cauză Instituției Prefectului județului Argeș în procesul referitor la Pădurea Trivale. Hotărârea Consiliului Local Pitești privind Pădurea Trivale –Pădure-parc a fost, astăzi, anulată de instanță. Hotărârea este definitivă!
CITEȘTE ȘI: Se inaugurează cea mai scurtă autostradă din România! Va face legătura cu A1!
Hotărârea de Consiliu Local care prevedea ca Pădurea Trivale să devină Pădure parc a fost una foarte importantă și a împărțit locuitorii municipiului în mai multe tabere. A existat un interes public major pentru acest subiect. În 2023, fostul prefect Radu Perianu a atacat Hotărârea, lăsând astfel justiția să decidă. În primă instanță, Tribunalul Vâlcea a dat câștig de cauză Instituției Prefectului județului Argeș, iar Primăria Pitești a contestat. Decizia definitivă a venit astăzi de la Curtea de Apel Pitești care a respins recursul administrației locale.
Am susținut și voi susține în continuare respectarea legii. Și nu mă va opri nimic să militez pentru transparența decizională!”
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp