Cuprins de gelozie, un bătrân de 78 de ani și-a snopit în bătaie nevasta (concubină), după ce a băut bine pentru că și-a adus aminte de o infidelitate din urmă cu vreo 20 de ani a femeii. După ce a bătut-o bine pe femeia de 75 de ani, bătrânul nu s-a mai stăpânit și a dat foc casei în care locuia cu femeia de 20 de ani, motiv pentru care își va petrece următorii opt ani și opt luni după gratii.
Femeia – aproape imobilizată la pat
Din câte se pare, cei doi locuiau împreună de aproape 20 de ani, iar în cursul nopții, bărbatul, după ce a băut mai multe pahare, și-ar fi adus aminte că femeia l-ar fi înșelat în urmă cu câțiva ani, moment în care a început să o lovească, deși aceasta suferă de mai multe probleme de sănătate și este aproape imobilizată la pat. Ulterior, bătrânul a dat foc la un fotoliu din camera unde stătea bătrâna și la ușa de la intrare. După, și-a dat seama de ceea ce a făcut și s-a dus la un vecin pe care l-a rugat să sune la 112 și să îl ajute să stingă flăcările. Din câte se pare, cei doi nu au reușit să lichideze incendiul până la sosirea echipajului de pompieri, iar militarii au intervenit cu o autospecială cu apă și spumă și au stins flăcările.
Bătrâna nu a putut spune ce s-a întâmplat
În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, au găsit-o pe femeie în cameră și au predat-o unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Argeș, care i-au acordat primele îngrijiri medicale și au transportat-o, inițial, la Spitalul Curtea de Argeș cu arsuri la nivelul mâinilor și cu răni la nivelul feței, iar ulterior a fost transferată la Spitalul Județean Argeș, pe secția de arși.
Din nefericire, oamenii legii nu au putut afla prea multe de la bătrână despre ce s-a întâmplat din cauză că nu poate să vorbească. În schimb, bătrânul le-a povestit anchetatorilor, ce-i drept, cu greutate, ceea ce a făcut. Inițial a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru două luni, iar din aprilie 2021 până în prezent a fost în arest la domiciliu. Pentru fapta sa, bătrânul a fost condamnat de magistrații argeșeni la opt ani și opt luni de închisoare.
Iată sentința magistraților de la Tribunalul Argeș:
„Condamnă pe inculpatul L.L., la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, sub forma tentativei la omor calificat. (…) În temeiul art.396 alin.2 C.pr.pen., art.253 alin.4 C.pen condamnă pe inculpatul L.L., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. de art.253 alin.4 C.pen. (…) În temeiul art.38 alin.1 C.pen. şi art.39 alin.1 lit.b C.pen. contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre, de 8 (opt) ani închisoare ?i 2 (doi) ani închisoare şi dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 (opt) ani închisoare, care va fi sporită cu o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, respectiv un spor de 8 luni, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani și 8 (opt) luni închisoare, pedeapsă ce se va executa în condiţiile art.60 C.pen.
În temeiul art.72 alin.1 C.pen., deduce din pedeapsa principală perioada reţinerii şi arestului preventiv (13.02.2021-13.04.2021) şi a arestului la domiciliu (începând cu 13.04.2021), dispuse faţă de inculpatul L.L., respectiv de la 13.02.2021 la zi. În temeiul art.399 alin.1 şi 4 C.pr.pen, menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu, dispusă faţă de inculpatul L.L., prin încheierea Curţii de Apel Piteşti nr.47/C/CC/DL/13.04.2021, pronunţată în dosarul nr.3237/109/2021 În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatul L.L., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe.
În baza art.397 alin.1 C.pr.pen. raportat la art.19 C.pr.pen., art.25 C.pr.pen. cu referire la art.1349 Cod civ., art.1357 Cod civ. şi art.1381 Cod civ., admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă O.A. şi obligă pe inculpatul Leordean Laslo la plata sumei de 5000 de lei – reprezentând daune morale şi 3000 de lei reprezentând daune materiale către partea civilă O.A” se arată în decizia magistraților argeșeni.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp