Vasile Tiţă, unul dintre cei mai importanţi pugilişti români din istorie, a murit azi la vârsta de 85 de ani.
Tiţă, care s-a luptat în ultimul deceniu cu boala Alzheimer, o afecţiune comună în lumea boxului, era ultimul medaliat al României la Jocurile Olimpice de la Helsinki, din 1952. Atunci, sportivul român urca pe treapta a doua a podiumului la categoria 75 de kilograme.
În finala competiţiei, românul a fost învins de Floyd Patterson, unul dintre cei mai mari pugilişti americani din istorie şi unul dintre cei mai tineri campioni mondiali la categoria grea din istorie.
Supranumit „Prinţul din Obor”, Vasile Tiţă a câştigat de şapte ori consecutiv titlul naţional la box, între 1951 şi 1957, majoritatea fiind cucerite la categoria 71 de kilograme.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp