Studiul de fezabilitate pentru nodurile rutiere de le Suseni și Colonești ale Drumului expres Pitești – Craiova a fost blocat după ce una dintre firmele concurente a contestat rezultatul licitației. Firma de proiectare Specialist Consulting a fost desemnată câștigătoare a contractului pentru proiectarea preliminară în data de 4 februarie, iar reprezentanții Like Consulting au depus contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor îm data de 14 februarie.
În contestație, Like Consulting a cerut anularea licitației și a tuturor documentelor anterioare și reevaluarea ofertelor depuse. Acum, rămâne ca CNSC să analizeze documentele pentru a lua decizia dacă va accepta contestația sau o va respinge. De asemenea, în cazul unui răspuns nefavorabil pentru proiectantul Like, acesta se poate adresa instanței, ceea ce va face ca lucrările să fie amânate și mai mult.
Pentru a doua licitație, CNAIR a majorat valoarea contractului cu peste 200 000 lei, de la 1,3 – 1,5 milioane la procedura anterioară, la 1,4 – 1,7 milioane lei, dar a redus perioada pentru realizarea Studiului de Fezabilitate de la 10 la 8 luni. Cele trei oferte au venit de la proiectanții Like Consulting, Specialist Consulting și Total Business Land. La Colonești, descărcarea din lotul 3 în DN 65 este asigurată provizoriu, iar lotul 4 Colonești – Albota – A1 (32 km) ar urma să fie inaugurat în decembrie 2024, acum fiind la aproape 45% execuție.
„Firma SPECIALIST CONSULTING SRL a câștigat contractului pentru elaborare Studiului de Fezabilitate necesar construirii celor două noduri rutiere de descărcare de pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx 12) pe DN 65 (Colonești), județul Olt și DJ 659 (Suseni), județul Argeș!
Contractul are o valoare de 1,25 milioane de lei (fără TVA) și o durată de 8 luni, din care 7 luni pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate.
Investiția (finanțată prin PT) este necesară ca urmare a construcției drumului expres Craiova – Pitești care generează valori de trafic suplimentare.
Construcția celor două noduri rutiere va facilita accesul persoanelor și mărfurilor între localitățile mici și centrele urbane mari din Oltenia și Muntenia ceea ce va contribui la o dezvoltare economică regională mai eficientă”, anunța la desemnare, șeful CNAIR, Cristian Pistol.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp