Atmosferă de sărbătoare, muzică bună, distracție, invitați speciali este doar un mic rezumat al Zilei Comunei Domnești care a avut loc ieri pe stadionul din localitate. După șase ani în care acest eveniment special nu a mai fost organizat, prin eforturile depuse de primarul Ion Doru Smădu, dar și al administrației locale, ziua de 31 iulie 2022 va rămâne în amintirea domneștenilor și nu numai ca o zi specială.
Deși, preț de câteva ore a plouat și programul a fost un pic întârziat, totul a mers ca pe roate. Primarul Ion Doru Smădu a premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsnicie, iar cei 21 de artoși care au urcat pe scenă au întreținut atmosfera de sărbătoare până în apropierea miezului nopții. Este vorba de Robert Târnăveanu, Maria Constantin, Ilie Dura, Alin Gabriel Matei, Agelica Stănescu, Crinu Spătaru, Carmen Iordache Cernea, Victoria Meitescu, Maria Dudău, Bogdan Stetco, Mihaela și Maria Păltineanu, Gigi Iordăchescu, Maria Pană, Andreea Gosoiu, Corina Turcu, Denisa Baciu, Cristi Bengulescu, Cristina Constantinescu, Luiza Gegiu, Grupul Rapsodia Domneștiului, Grupul Cununa Domneștiului.
Alina Gorghiu: „La mulți ani, Domnești, La mulți ani, domnule primar!”
Nu numai domneștenii s-au bucurat de această zi, ci și oaspeții primarului Ion Doru Smădu. Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului și al PNL Argeș a participat alături de colegii din administrație, primari și persoane care au pus umărul la dezvoltarea comunei Domnești, au ținut să participe la acest eveniment special. Cu această ocazie, Alina Gorghiu a transmis următorul mesaj:
„Am avut des onoarea, cel puțin în ultimele trei luni când am venit, cred că de 20 ori, prin Domnești și am făcut-o de fiecare dată cu plăcere. Am ajuns să vă știu pe aproape toți. În semn de respect deosebit pentru persoana care îmi este foarte dragă, am venit doar în calitate de coleg de partid, nu în calitate de șef al Senatului, am venit în calitate de prieten. Vă rog să îmi permiteți să îi spun domnului primar „La mulți ani” deoarece astăzi se suprapun două evenimente speciale: Ziua Domneștiului și ziua domnului primar! Să vă dea Dumnezeu sănătate să duceți comuna aceasta acolo unde merită. Proiectele pe care le aveți au fost în bună măsură realizate, dar numai eu știu câte proiecte aveți în desfășurare pe viitor. La mulți ani, Domnești, La mulți ani, domnule primar!” a spus Alina Gorghiu, președinte PNL Argeș și președintele Senatului.
Senator Dănuț Bica: „Îi vom fi alături și îi vom sprijini cu tot ceea ce ține de noi”
De asemenea, senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, a fost alături de edilul Ion Doru Smădu la ziua aniversară a comunei Domnești. Demnitarul liberal l-a asigurat pe primarul Smădu, dar și pe locuitorii comunei, de toată susținerea.
„Îmi face plăcere să particip la Ziua comunei Domnești după o întrerupere de atâția ani. Vreau să urez „La mulți ani ”comunei Domnești, La mulți ani tuturor locuitorilor săi și, nu în ultimul rând, la mulți ani și multă sănătate domnului primar. Îi mulțumesc pentru invitație, îi mulțumesc pentru tot ce a făcut de când a preluat această onorantă funcție, îi doresc domniei sale și echipei pe care a format-o mult succes în continuare, iar noi, colegii dânsului îi vom fi alături și îi vom sprijini cu tot ceea ce ține de noi” a spus senatorul Dănuț Bica.
La eveiment au mai participat prefectul județului, Radu Perianu, ministrul secretar de stat, Ion Popa, președintele PNL Pitești, Mihai Coteț, președintele PNL Curtea de Arges, Cosmin Petrescu, președintele PNL Câmpulung, Bogdan David, de primari liberali, consilieri județeni sau locali, directori liberali și reprezentanți ai Biroului Politic Județean.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp