
E oficial! Ce se întâmplă cu profesorii din mai 2026. Data crucială la care se decide soarta candidaților!
Examenul de Titularizare 2026 va începe oficial în luna mai, odată cu deschiderea perioadei de înscriere, și se va încheia în luna august, după etapa repartizării pe catedre. Potrivit informațiilor publicate de Observator, proba scrisă rămâne cel mai important punct al procesului de selecție pentru cadrele didactice.
CITEȘTE ȘI: DACIA, decizie radicală! Producția unor modele mutată în alte țări, peste 1000 locuri de muncă în pericol!
Persoanele care doresc să participe la concursul național de Titularizare 2026 trebuie să depună dosarele de înscriere în perioada 6 – 18 mai 2026. Documentele pot fi depuse direct la inspectoratele școlare sau transmise prin mijloace electronice. Pentru candidații care aleg varianta online, intervalul de înregistrare este mai restrâns, fiind cuprins între 6 și 11 mai 2026. Ulterior, până la finalul lunii mai, se vor desfășura procedurile de verificare și validare a dosarelor înscrise în sistem.
Următoarea etapă a concursului este programată pentru luna iunie, când vor avea loc probele practice se desfășoară la nivel național, cele orale și inspecțiile speciale la clasă. Aceste evaluări sunt obligatorii, deoarece rezultatele obținute la inspecție contribuie la media generală necesară pentru ocuparea unui post în învățământ.
Punctul culminant al examenului, proba scrisă, este programată pentru data de 21 iulie 2026. Testarea se va organiza în centre speciale coordonate de inspectoratele școlare și reprezintă criteriul principal pentru profesorii care vizează un post de titular.
Pentru a beneficia de angajare pe perioadă nedeterminată (titularizare), legislația în vigoare prevede că profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția de la clasă. În cazul în care candidații obțin cel puțin nota 5, aceștia pot fi repartizați pe posturi de suplinitori, pe durata unui an școlar.
Primele note vor fi publicate la finalul lunii iulie, iar după analiza contestațiilor, rezultatele finale vor fi cunoscute la începutul lunii august. Procesul se finalizează tot în luna august, prin ședințe publice în care candidații sunt repartizați pe posturile și catedrele disponibile în unitățile de învățământ, în ordinea descrescătoare a notelor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
