Ea este cea mai prolifică mamă din Muscel!

122

Ea este cea mai prolifică mamă din Muscel! Are doar 42 de ani iar până la această vârstă a născut 20 de copii.

Familia Văcaru este din comuna Stoeneşti, sat Coteneşti. La început de 2020, Georgiana Văcaru de 42 de ani, a plecat spre Câmpulung, la spital, pentru a aduce pe lume cel de-al douăzeci-lea copil, o fetiţă.

„Să fii mămică a 20 de copii e ceva frumos. Când ne adunăm toţi stăm de vorbă, ne spunem ce am mai făcut, ce o să mai facem. Cel mai mare, Mihai – George, e plecat, el este căsătorit, mai sunt, Iosif, Claudiu, Marina, Tiberiu, Simon, Emil, Denis, Mihaela, Gabriel, Luiza, Teodor, Livia, Andrei, Sara, Iuliana, Matei, Tania, Filip şi Sofia Nataşa. Ar fi trebuit să mă externez vineri, dar domnul doctor ne ţine să facem vaccinul. Copiii se ajută între ei. Şi la teme şi la curăţenie şi la bucătărie, la toate lucrurile. Ma ajută şi soţul. Noi avem alocaţiile pentru copii, şi mai pleacă soţul la muncă în străinătate primăvara şi toamna câte o lună sau două, depinde cât poate, şi mai câştigăm bani. Avem o casă cu 8 camere, au paturi suprapuse, avem toate condiţiile”, spune mămica celor 20 de copii.

După ce va ajunge acasă, mămica celor 20 de copii va reîncepe viaţa pe care a trăit-o până acum, cea în care va face treburile din gospodărie, va asigura hrana celor mici, şi nu în ultimul rând va avea grijă de micuţa Sofia Nataşa. „Dacă Dumnezeu îmi mai dă copii, nu îi oprim, Dumnezeu ştie ce se va întâmpla. Domnul doctor a spus că sunt sănătoasă, şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că am copii sănătoşi. Ce planuri are cu noi pe viitor, om vedea”, mai spune Georgiana Văcaru.

Această familie, este singura din Argeş şi din România care are 20 de copii. Mai este în România o familie cu 18 copii în Breaza