DISTRIBUIȚI

Edilul Cornel Ionică a fost printre singurii oameni din administraţia locală care au participat în Gara Piteşti la trecerea Trenului Regal cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai.

Primarul Municipiului Piteşti a declarant că a fost emoţionat în momentul în care a văzut aproximativ 4.000 de piteşteni care au venit să îşi ia adio de la Regele Mihai I. “Este o bucurie să vezi că mii de oameni din Piteşti au venit spontan să întâmpine Trenul Regal cu marele defunct în acest moment. Nu s-a organizat nimic, nu s-a discutat nimic despre acest traseu. Oficialităţile au fost pregătice că acest car funerar va avea acelaşi traseu şi aceeiaşi organizare ca şi Regina Ana. Ceea ce văd aici este peste ceea ce am crezut sau ce ne-am închipuit” a declarat edilul.

Mai mult, Cornel Ionică nu a participat alături de miile de piteşteni în calitate de primar, ci a vrut să aducă un ultim omagiu Regelui Mihai I „în calitate de cetăţean” şi nu din cea de primar. „Am venit în primul rând ca cetăţean, şi apoi ca primar pentru a fi prezent la acest foasrte important moment. Este un mare om de stat al secolului XX. Este foarte important pentru România, cu o mare saemnificaţie istorică. Îşi merge pe ultimul său drum către somnul de veci” a mai spus edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here