prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Ei sunt câștigătorii Festivalului – Concurs Național MIOVENI!

S-a încheiat și a patra ediție a Festivalului – Concurs Național MIOVENI, ediție care a reunit anul acesta opt ansambluri folclorice reprezentând județele Suceava, Iași, Sălaj, Gorj, Botoșani, Bihor, Argeș. La finalul celor trei seri de spectacole, juriul festivalului a avut misiunea de a delibera cui vor fi acordate premiile acestei ediții, în urma unei atente analize a unor elemente precum autenticitatea repertoriului ansamblurilor, ținuta artistică a dansatorilor, veridicitatea costumelor populare, realizarea din punct de vedere muzical, coregrafic și artistic a programului prezentat în cadrul festivalului.
Iată și câștigătorii ediției 2023 a Festivalului – Concurs Național de Folclor MIOVENI:
Trofeul Festivalului – Ansamblul Megieșii, Suceava.
Premiul Special – Rapsozii Siretului, Iași;
Secțiunea Dans Popular
Locul I – Atelierul de Joc Popular, Sălaj;
Locul II – Nedeia, Gorj;
Locul III – Codrulețul, Botoșani.
 Secțiunea Obicei Specific
Locul I – Moldovenii din Cetate, Iași;
Locul II – Nuntașii Bihorului, Bihor;
Locul III – Doina Bascovului, Argeș.
 După festivitatea de premiere, spectacolul a continuat cu dansuri specifice din ținutul Sucevei, prezentate de câștigătorii ediției urmate de un program special al artiștilor populari Gabriel Treteag, Simina Popescu, Andrei Chelba, Iulia Mihai, alături de Taraful Cătălin Iancu. De asemenea ne-am bucurat și de un recital oferit de Cătălin Iancu Junior.
 Seara s-a încheiat în aplauzele publicului, pe ritmurile melodiilor populare, cântate de MIOARA VELICU acompaniată de Taraful Cătălin Iancu.
 Organizatorii Festivalului Concurs-Național de Folclor au fost Centrul Cultural Mioveni alături de Primăria și Consiliul Local Mioveni.
Mulțumim tuturor ansamblurilor pentru momentele autentice oferite dar și publicului iubitor al tradițiilor și portului popular românesc!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs