Emisiunea în care criminalul de la Mihăești anunța că o va omorî pe femeie dacă va pleca de lângă el va fi reclamată la CNA de către un secretar de stat. Alina Popa, secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale a anunțat în această dimineață pe Facebook că va face reclamație la Consiliul Național al Audiovizualului emisiunea „Acces direct” în care bărbatul, care și-a omorât fosta concubină și copilul acesteia, a spus clar că o va ucide dacă îl va părăsi.
„Așa e, am zis că o omor și mă țin de cuvânt dacă pleacă!”
Alina Popa își argumentează reclamație prin faptul că, deși criminalul a spus clar că „am zis că o omor și mă țin de cuvânt dacă pleacă!”, moderatorii emisiunii nu au reacționat ci chiar l-au încurajat și au minimizat gravitatea situației.
„O dublă crimă s-a petrecut acum două zile în județul Argeș. Criminalul, un bărbat suferind de gelozie și (poate) de unele patologii, a omorât o femeie care i-a fost parteneră și pe fiul ei adolescent. Cu 4 luni în urmă, cei doi au fost protagoniștii show-ului de televiziune „Acces direct” de la Antena 1. Au fost invitați să-și expună în public problemele de cuplu, iar realizatoarea și alți invitați din platou să decidă, ca niște veritabili judecători, care dintre ei are dreptate și cum să facă să se împace.
„Dezvăluirile șocante” sunau așa:
1.Din partea femeii: „Mă bate, m-a amenințat că mă omoară, stau cu el de frică să n-o facă!”.
2.Din partea bărbatului: „Așa e, am zis că o omor și mă țin de cuvânt dacă pleacă!”
Realitățile și mai șocante din platou sunt însă următoarele:
La auzul amenințărilor la adresa femeii și la lamentările acesteia, „judecătorii TV” au intervenit cu replici de genul: „Vai, ce semănați! Se vede că vă iubiți, oamenii care se iubesc ajung să semene”, „Ei, dragă, așa sunt bărbații din zodia fecioară, mai reci!”.
Pe scurt, nu doar că nu l-au blamat pe bărbat pentru violența la adresa femeii din trecut sau pentru amenințările prezente, dar l-au mai și încurajat. Iar atmosfera destinsă pe care au creat-o în timp ce-şi povestea faptele a minimizat gravitatea acestora şi a transformat o veritabilă dramă într-un moment de entertainment ieftin şi dezgustător” a postat Alina Pop.
„Folosește victima violenței domestice ca pe un animal de la circ scos în arenă”
O televiziune publică, urmărită la nivel național, folosește victima violenței domestice ca pe un animal de la circ scos în arenă, o expune public și face comentarii la adresa ei, iar apoi o trimite, fără vreo remușcare sau responsabilitate, înapoi în cușca leului. Unde, în final, este sfâșiată.
Voi sesiza CNA pentru acea emisiune care a promovat violența domestică și sper să sancționeze postul TV. Astfel de practici ale televiziunilor “comerciale” nu trebuie tolerate. Comerțul cu moartea şi cu suferința oamenilor este imoral.
Lupta împotriva violenței asupra femeilor trebuie să angajeze întreaga societate, iar mass-media are un rol esențial!” se mai arată în postarea secretarului de stat.
Cuprins de gelozie a omorât un copil drept răzbunare
Vă reamintim că un copil de 14 ani și mama lui au fost găsiți morți în curtea unei biserici din Mihăești duminică seara. Un bărbat cuprins de gelozie a vrut să se răzbune pe fosta concubina și a urmărit-o până a venit la biserica din localitate și după un schimb dur de replici, acesta ar fi injunghiat-o pe femeie.
Cel mic a încercat să fugă și a fost prins de bărbat la poarta bisericii, unde l-a dat cu capul de asfalt până copilul si-a dat ultima răsuflare. Între timp, oamenii legii au venit la fața locului, au inceput să îl urmărească pe individ, dar la un moment dat acesta s-a oprit și s-a înjunghiat în gât cu un cuțit. Criminalul a fost preluat de un echipaj medical si transportat la spital, unde a fost băgat direct în sala de operație. Medicii de la Spitalul Județean Argeș au reușit să îi salveze viața, iar după ce își va reveni va fi supus unor controale psihiatrice și neurologice.
Ancheta în acest caz a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, care efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
Legist: „Niciuna dintre victime nu a avut șanse de supraviețuire”
„Niciuna dintre victime nu a avut șanse de supraviețuire. Loviturile au fost dramatice, profunde și… nicio șansă” a spus Dan Manu, șeful Serviciului de Medicină Legală Argeș în cazul măcelului din curtea unei biserici din Mihăești în care o femeie și copilul acesteia au fost omorâți cu sânge rece. În această dimineață, medicii legiști au făcut autopsia celor două victime și au ajuns la concluzia că loviturile de cuțit au fost atât de puternice încât nicio minune nu ar fi putut să îi țină în viața.
Copilul omorât cu o singură lovitură de cuțit
Cele două victime ale criminalului de la Mihăești au fost autopsiate în această dimineață, iar medicii legiști au ajuns la concluzia că cei doi nu au avut nicio șansă de supraviețuire. Necropsia a arătat faptul că femeia s-a luat la ceartă cu călăul său, s-au împins, iar la un moment dat bărbatul a scos un cuțit și i-a tăiat gâtul. De asemenea, rezultatul autopsiei în cazul copilului au arătat că micuțul a fost ucis cu o singură lovitură de cuțit.
„Cele două victime au fost autopsiate în cursul zilei de astăzi, ca urmare a ordonanțelor dispuse de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș. La femeie, sunt multe leziuni traumatice. Cauza imediată de deces este hemoragia externă survenită în urma unui traumatism cervical forte provocat cu un cuțit, cu secționare de pachet vascular și trahee. sunt mai multe leziuni traumatice, ceea ce denotă că înaintea loviturilor decisive a existat o altercație. sunt vânătăi, și excortații, și urme de apărare. La băiat există tot o leziune anterioară cervicală, produsă de cuțit. Nu există urme de apărare. A fost o singură lovitură. Sunt mai multe leziuni, dar a fost o singură lovitură de cuțit” a declarat Dan Manu.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp