DISTRIBUIȚI

Emoţii mari pentru fostul preşedinte, Traian Băsescu! Comisia parlamentară de anchetă cu privire la alegerile prezidenţiale din 2009 se va reuni în şedinţă pe 23 ianuarie, pentru a adopta raportul final.

„Pe 23 ianuarie o să discutăm raportul final. În acest moment, raportul este finalizat în proporţie de 90%, mai trebuie să se uite pe el câţiva colegi din comisie. În mare parte sunt valabile concluziile din raportul parţial de astă-vară pe care noi l-am votat în comisie. Am mai adus nişte completări – propuneri legislative – şi coroborări de probe, ce am mai primit între timp, declaraţii de martor şi documente. Avem anexat la ce s-a discutat în vară probatoriu, care se va anexa la raportul final, toate hârtiile pe care ne bazăm plus declaraţiile de martor. Uşor-uşor încercăm să definitivăm poziţia noastră cu privire la tot ce am audiat şi ce am văzut ca acte”, a declarat joi, pentru AGERPRES, preşedintele comisiei de anchetă, Oana Florea.

Ea a adăugat că raportul, după ce se discută în comisie şi se votează, va fi transmis Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor care vor stabili o dată când urmează să fie prezentat în plenul Parlamentului.

„Aşteptăm să înceapă sesiunea ordinară. Cred că undeva în februarie va fi prezentat raportul în plen”, a menţionat Florea.

Raportul parţial al Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009 a fost adoptat pe 6 septembrie 2017. Membrii comisiei indicau în document că s-au constatat acţiuni concrete ale instituţiei prezidenţiale reprezentate de Traian Băsescu şi ale Guvernului condus de Emil Boc pentru favorizarea fraudării alegerilor în avantajul candidatului Băsescu.

Potrivit raportului, „aceste acţiuni ale celor două instituţii au fost perfect sincronizate, dovedind astfel că făceau parte dintr-un plan amplu şi bine pus la punct, acţiunile fiind premeditate”.

În raport se consemna totodată că este necesară elaborarea unei legi speciale pentru aceste comisii de anchetă astfel încât să li se dea „puteri reale de constrângere” pentru a primi documentele solicitate sau pentru a determina un martor să se prezinte la audieri.

 

Membrii comisiei au solicitat de două ori să fie prelungit termenul de depunere a raportului cu câte 60 de zile, iar plenul reunit al Parlamentului a aprobat. După cele două prelungiri comisia a primit termen de depunere a raportului final data de 31 ianuarie 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here