Este alertă! Și-a tăiat gâtul în toaleta Mall-ului! Intervenție de urgență!
Caz șocant! Un bărbat a încercat să se sinucidă luni în toaleta unui centru comercial, provocându-și răni la gât. Acesta a fost ulterior transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență pentru îngrijiri medicale. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean au informat că polițiștii au fost alertați luni, în jurul orei 13:07, cu privire la o persoană aflată în toaleta unui complex comercial, care prezenta o rană la gât.
CITEȘTE ȘI: Zile libere în 2025! Câte minivacanțe vor avea angajații?
Este vorba despre un bărbat de 53 de ani, găsit cu răni în zona gâtului „Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că informațiile primite erau corecte: un bărbat de 53 de ani și-ar fi provocat răni cu un obiect ascuțit, pe fondul unor probleme personale. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, au declarat polițiștii.
Poliția continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc incidentul. Incidentul s-a petrecut astăzi la un centrul comercial din municipiul Constanța.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp