Este grav! Detalii de ultima oră despre starea bebeluşilor de la spitalul Marie Curie

DISTRIBUIȚI
bebelusi_infectati, arges, ecoli, marie_curie

Coşmarul bebeluşilor bolnavi ia proporţii cutremurătoare: un al treilea copil a murit la Spitalul Marie Curie. Între timp, epidemiologii au cerut sprijinul specialiştilor din Suedia, iar Corpul de control al premierului a început o anchetă. La două săptămâni de la începerea crizei, medicii și autoritățile nu au găsit un răspuns despre cauza îmbolnăvirii și, ca urmare, nici tratamentul.

Șapte copii cu sindrom hemolitic-uremic sunt în continuare internați la Spitalul „Marie Curie”, trei dintre aceștia în stare gravă pe secția de Terapie Intensivă, iar patru la Nefrologie.

Purtătorul de cuvânt al unității medicale, Denis Stănescu, a declarat că cei trei copii internați la Terapie Intensivă sunt urmăriți îndeaproape și nu necesită ventilație mecanică. Toți trei sunt pe dializă peritoneală. Ceilalți patru copii cu sindrom hemolitic-uremic se află internați la secția de Nefrologie, trei fiind dializați. Denis Stănescu a amintit că marți au fost externați doi copii.

Vă reamintim că starea fetiţei în vârstă de 1 an şi 4 luni s-a agravat de duminică. Ea a suferit o sângerare cerebrală, a avut nevoie să fie resuscitată și a fost intubată. Medicii au salvat-o atunci, dar o zi mai târziu a murit. Părinţii sunt copleşiţi de durere. Trupul micuței a fost dus la Institutul de Medicină Legală pentru necropsie. Moartea ei i-a șocat pe vecinii din Piteşti. Medicii spun că şansele de a identifica motivul îmbolnăvirii bebelușilor sunt reduse. Între timp, Ministrul Sănătăţii anunță controale în toate spitalele din ţară. O echipă de epidemiologi din Suedia este aşteptată la Bucureşti. Și Corpul de Control al premierului a început anchete. S-au făcut deja verificări la spitalul Marie Curie din Capitală, dar și la Spitalul de Pediatrie din Pitești. În funcţie de investigaţiile medicilor, va evolua şi ancheta procurorilor care au preluat acest caz. În acest moment, la spitalul Marie Curie mai sunt internați 7 bebeluși, însă 3 dintre ei sunt în stare gravă, la secția de terapie intensivă.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here