Inculpații din dosarul Alprom care au fost acuzați că au devalizat și băgat în faliment fosta fabrică de mobilă din Pitești au scăpat definitiv de închisoare, după ce magistrații de la Curtea de Apel Pitești au respins apelurile inculpaților și al ANAF și au menținut încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției faptelor. În schimb, Nițache Badea și Gabriel Constantinescu, fost director general al societății, sunt obligați să plătească peste opt milioane de lei SC Alprom SA cu titlu de despăgubiri morale. Cei patru inculpați au fost acuzați în 2016 de către procurorii DNA de evaziune fiscală, delapidare sau participație improprie la fapta de tentativă la evaziune fiscală.
În rechizitoriul procurorilor de la Parchetul Tribunalului Argeș se arată că „Ovidiu Șuță, în perioada 2006-2008, prin acte repetate, și-ar fi însușit de la Alprom SA în interesul unei firme satelit suma de 2.118.821 lei, prin efectuarea unor plăți nedatorate de către Alprom în favoarea celeilalte societăți, faptele constituind infracțiunea de delapidare în formă continuată.
CITEȘTE ȘI: „SUNT MAI MULŢI OAMENI, NU PUTEM VEDEA CÂŢI, FĂRĂ SEMNE DE VIAŢĂ!” TRAGEDIE PE A1!
De altfel, Șuță este acuzat de o evaziune fiscală de peste 1,3 milioane lei realizată în urma unor prestări de servicii fictive, respectiv achiziții de bunuri de la societăți comerciale cu comportament tip “fantomă“, și stabilirea cu rea credință a taxei pe valoare adăugată.
Procurorii mai arată că Gabriel Constantinescu, în calitate de director general, cu ajutorul omului de afaceri, Tinel Panaite, inculpat în dosar și administrator al mai multor societăți, „a însușit de la Alprom în baza interesului conducerii societății Maital Press suma de 2.640.664,15 lei prin efectuarea unor plăți nedatorate de către Alprom în urma unor prestări de servicii fictive”, fapte ce reprezintă infracțiunea de delapidare în formă continuată.
Fostul director general este acuzat că l-ar fi ajutat pe omul de afaceri să disimuleze adevărata natură a provenienței sumelor de bani prin cumpărarea de acțiuni și alte bunuri. Referitor la relația comercială cu Maital Press, Gabriel Constantinescu mai este acuzat de procurori de o evaziune fiscală de 421.619 lei după ce ar fi stabilit cu rea credință TVA prin tranzacții fictive.
Tot cu ajutorul inculpatului Panaite, fostul director general și-ar fi „însușit de la persoana vătămată Alprom, în interesul inculpatului, în calitate de administrator al Giokilt Serv Com 57 SRL suma de 1.903.439 lei prin efectuarea unor plăți nedatorate în urma achiziționării a 20 de mijloace de transport la prețuri supralicitate”, arată procurorii. Pe fir a intervenit și Ovidiu Șuță care, în calitate de director economic la Alprom, pentru tranzacția cu autobuze a stabilit TVA, deși erau operațiuni scutite de această taxă, rezultând o evaziune fiscală de circa 440.000 lei.
Tot Gabriel Constantinescu i-ar fi pus la dispoziția inculpatului Panaite, de această dată administrator la Terifal SRL Galați, în 2010, „unele produse de mobilier în valoare totală de 4.380.705 lei rezultate din săvârșirea infracțiunii de delapidare și evaziune fiscală, în acest scop ajutându-l pe acesta să disimuleze către alte societăți suma de circa 4,6 milioane lei”, fapte ce reprezintă infracțiunea de complicitate la spălare a banilor.
De asemenea, procurorii îl acuză și de participație improprie la fapta de tentativă la evaziune fiscală pentru că acesta a stabilit TVA de 664.292 pentru tranzacțiile fictive cu produse mobiliare, deși erau scutite de la plată, fapt dovedit și prin aceea că organele fiscale nu au aprobat spre rambursare sumele.
„În baza art. 421 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii ŞUŢĂ GHEORGHE OVIDIU, PANAITE TINEL şi CONSTANTINESCU GABRIEL şi de partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – reprezentantă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, împotriva sentinţei penale nr. 93 din data de 20.03.2023 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 3562/109/2018. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelan?ii ŞUŢĂ GHEORGHE OVIDIU, PANAITE TINEL şi CONSTANTINESCU GABRIEL la câte 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 19 septembrie 2023, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi familie, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile art. 405 alin. 1 Cod de procedură penală”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp