EXCLUSIV! Interviu cu Cristina Dorcioman, omul lunii în sportul argeşean: “ Nici n-am visat să arbitrez finala! Este cireaşa de pe tort!”

DISTRIBUIȚI

În vârstă de 39 de ani, musceleanca Cristina Dorcioman şi-a văzut visul cu ochii, fiind delegată să conducă de la centru finala Campionatului European de fotbal feminin, dintre Germania şi Norvegia. Partida s-a desfăşurat duminică, 28 iulie, pe Friends Arena din Solna (Suedia) şi s-a încheiat cu victoria naţionalei Germaniei, după ce norvegiencele au irosit două penalty-uri acordate corect de Cristina Dorcioman. De altfel, prestaţia arbitrei din Câmpulung a fost apreciată la cel mai înalt nivel, primind laude din partea oficialilor UEFA.

“În teren, nu am mama, nu am tată!”

Felicitări, doamna Dorcioman! Aţi făcut cinste arbitrajului argeşean la nivel internaţional. Cum a fost finala?
Multumesc! Pentru mine a fost greu tot turneul, dar în acelaşi timp a fost o experienţă extraordinar de frumoasă. Legat de finală, am pregătit-o ca pe un meci normal. Mi-am impus asta înainte, astfel încât să nu existe o presiune mare. De teamă să nu greşesc, nu m-am uitat în tribună nici măcar o secundă. Înainte de finală stăteam singură în cameră şi mi-am zis: acum e momentul meu. Nu am mamă, nu am tată, trebuie să nu fac nicio greşeală.

„Din ţară, am plecat din postura de rezervă”

Şi aţi reuşit! Prestaţia dumneavostră a fost una lăudată de forurile internaţionale.
Mă bucur că mi-a ieşit şi că le-am răsplătit încrederea celor care au mizat pe mine. Asta în contextul în care nici nu visam să arbitrez finala. Când am plecat din ţară spre Suedia, locul de disputare a Campionatul European, am pornit la drum din postura de revervă. Mi-am spus atunci măcar să fiu prezentă şi să particip. Dar,pe parcurs,lucrurile s-au schimbat.

Din postura de rezervă aţi ajuns să conduceţi de la centru cel mai important meci al turneului….
Cred că am avut şi noroc. Mă refer aici la faptul că arbitrele care erau îndeptăţite să fie delegate în finală, din păcate, au greşit foarte mult. Fostul mare arbitru italian Pierluigi Collina m-a anunţat că voi fi în finală. Înainte de joc mi-a spus: <Este şansa ta! Profită de ea!> Apoi, după finală, mi-a transmis: < Este seara ta!>. Asta înseamnă că lumea a fost mulţumită de prestaţia mea.

Până în 2010 am alergat cot la cot cu băieţii”


Finala din Suedia este apogeul carierei pentru dumneavoastră?

Cu siguranţă da.  Este cireaşa de pe tort. Este rodul muncii de atâţia ani. Sunt de 11 ani pe lista FIFA şi dacă sunt sunată la 1 noaptea să arbitrez, răspund da pe loc. Sunt tot timpul pregătită fizic pentrun un meci important. Până în 2010 am alergat cot la cot cu băieţii la testele fizice pentru arbitri.

Care a fost cel mai greu meci al carierei?
Este dificil să spun. Asta pentru că am avut parte de multe partide extrem de grele. Şi finala din Suedia, dar mai ales partida dintre Olanda şi Islanda au fost foarte solicitante din punct de vedere fizic. Am alergat ca la un meci de Liga a II-a din campionatul României, la băieţii. La meciul Olanda- Islanda, chiar am vorbit cu colegele mele în cască şi le-am spus că jucătoarele aleargă de rup pământul.
Este mai dificil de arbitrat un meci de fete decât unul în care joacă băieţii?
Personal, prefer să arbitrez un meci de fete. De ce? Pentru că jocurile la feminin mi se par mult mai curate. Fetele nu simulează şi nu se vaită, chiar dacă sunt lovite. În plus, la jocurile dintre fete nu există acea presiune care se exercită asupra arbitrilor din România la meciurile din Liga I. Mă refer aici, la comentariile preşedinţilor de club, de multe ori răutăcioase şi nefondate la adresa arbitrilor.

“Nu este de nasul meu Liga I!

Nu vă este dor de un meci în Liga I?
Nu, chiar deloc! Prefer să arbitrez în Liga a II-a şi să fiu rezervă în Liga I. Am spus-o mai devreme de ce. În plus, trebuie să-mi văd lungul nasului şi să spun că nu este Liga I de mine.
După finala din Suedia, urmează şi o finală de campionat mondial?
Este greu să anticipezi ce va urma. Repet, nici nu visam să arbitrez finala Campionatului European… Important este să fiu sănătoasă, să mă pregătesc în continuare la fel de bine şi să aştept momentul….
 La ce vârstă v-aţi propus să vă retrageţi?
Vârsta limită în arbitrajul feminin este 45 de ani. Când o să simt că nu mai pot face faţă la probele fizice, mă opresc. Nu-mi place să mă mint singură. Aşadar, nu ştiu când va veni momentul retragerii.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here