EXCLUSIV! Piteşteni, campioni europeni la aeromodelism

DISTRIBUIȚI

Marian Popescu şi aeromodeliştii piteşteni au participat săptămâna trecută, în perioada 18-25 august la Campionatul European de aeromodele pentru seniori şi juniori, clasa F1E (planoare de pantă cu orientare magnetică) ce s-a desfăşurat la Turda. Au fost prezente echipe din 12 ţări. Loturile României au avut în componenţă exclusiv sportivi piteşteni de la cluburile CSU şi Aeroclub cu antrenorii Marian Popescu şi Daniel Bîldea.
Seniorii, clasaţi pe locul şase
O performanţă remarcabilă a obţinut echipa naţională de juniori care a devenit campioană europeană în componenţa: Mihnea Niculescu, Andrei Anca, Zorin Văleanu. La individual, sportivul Mihnea Niculescu a obţinut medalia de argint, devenind vicecampion european de juniori. Seniorii, în componenţa: Marian Popescu, Simeon Vintileanu, Florian Drăghici, s-au clasat pe locul 6, deşi erau printre favoriţi la medalia de aur. “Lipsa unui cantonament de pregătire pe terenurile de lângă Turda s-a simţit. A fost o competiţie foarte dură, datorită căldurii insuprtabile, a vântului inconstant ca direcţie şi intensitate făcând imposibilă alegerea traiectoriei optime de zbor. Programul competiţional foarte încărcat al sportivilor piteşteni, care au mai participat şi  la un Campionat Mondial de zbor liber pentru juniori în Slovenia (locul 4 pe naţiuni) şi la un Campionat European de zbor liber pentru seniori în Italia (doi sportivi în baraj) a dus la acumularea unei stări de oboseală atât fizică, cât mai ales psihică, fapt care împiedică performanţa maximă”, ne-a spus Marian Popescu. Încă o dată şcoala de aeromodele din Piteşti, formată şi condusă de antrenorul emerit Marian Popescu, aduce medalii pentru Romînia şi face cinste oraşului nostru.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here