Exclusivitate! Pe 15 septembrie se decide soartea conducerii Apă Canal

La ultima ședință a ADIA Argeș, din care fac parte localitățile care folosesc serviciile operatorului regional SC Apă Canal 2000 SA, unii primari au cerut cu subiect și predicat demisia membrilor Consiliului de Administrație de la societatea piteșteană, în frunte cu președintele CA, Dragoș Cătălin. Lucrările întârziate, prețurile mari și pierderile extraordinar de mari (52%) au fost motive suficiente pentru edili să ceară o schimbare de management. Cum Apă Canal aparține Consiliului Local Pitești, ultimul cuvânt îl vor avea aleșii locali din municipiul reședință de județ.

 

Gentea: “Unde se regăsesc investițiile dacă pierderile cresc?”

Distribuie prietenilor

 

 Următoarea ședință a Adunării Generale a Acționarilor de la Apă Canal 2000 SA va fi pe 15 septembrie, consilierii locali piteșteni urmând să ceară demisia membrilor Consiliului de Administrație. Cristian Gentea, membru AGA și președinte al PSD Pitești, spune că întrebările sale referitor la funcționarea societății au rămas fără răspuns, motiv pentru care va solicita schimbarea conducerii. “Este o hotărâre a ADIA pe care și eu o susțin. Vom cere revocarea Consiliului de Administrație și întocmirea unei proceduri de selecție și de evaluare pentru noii membri. Eu am întrebat de pierderi și răspunsul nu mi-a convenit deloc. Vreau să văd că scade prețul, că e lumea mulțumită. Unde se regăsesc investițiile, dacă pierderile cresc? Suntem bucuroși să creștem media pierderilor pe țară?”, ne-a declarat consilierul Cristian Gentea. Președintele CA al Apă Canal este ion Dragoș Cătălin, acesta avându-I colegi în Consiliul de Administrație pe Horia Goncearu (administrator la Termoficare și Apă Canal), Ion Uță (inginer la ICN), Veronica Nedelea (director economic Apă Canal) și Vasile Boteanu (director logistică Apă Canal). Vă amintim că în ultimii ani societatea piteșteană a avut în derulare un proiect de aproximativ 100 milioane de euro. Termenul de finalizare se apropie cu pași repezi, dar lucrările sunt foarte întârziate. În același timp însă, piteștenii, ca cei din toate localitățile membre ADIA, suportă un preț record la nivel național pentru metrul cub de apă, aproximativ 10 lei/mc.