În urma incidentului din spatele Şcolii Numărul 7 din Câmpulung, unde unul dintre rezervoarele de păcură a luat foc după ce muncitorii firmei care le-a cumpărat de la Primărie a încercat să îl taie cu autogenul, au început să curgă sesizările către primarul Călin Andrei. Acesta este singurul vinovat, în viziunea locatarilor care stau cu mirosul de gaz în nas pe călduri ce depăşesc 30 de grade Celsius.
„O să-l dau în judecată pe primar“
Preşedintele Asociaţiei Numărul 24, profesorul Dan Papaianopol, încearcă să remedieze oarecum situaţia, cerând printr-o scrisoare către Primăria Câmpulung, ca primarul Călin Andrei să vină să stea de vorbă cu oamenii şi să le explice personal cum a fost posibil să autorizeze pe cineva să le pună vieţile în pericol. „Lucrările începute cu aproape o lună în urmă de o echipă de incompetenţi au exasperat locatarii din zonă care nu mai suportă mirosul de motorină. Totul a culminat când aceiaşi incompetenţi au dat foc motorinei, fumul ridicându-se peste nivelul superior al blocului, fiind necesară intervenţia pompierilor, poliţiei şi presei. Pe aceste călduri, locatarii blocului nu mai pot deschide geamurile, datorită mirosului puternic de motorină. Cât va mai dura această bătaie de joc la adresa locatarilor care au votat şi a treia oară cu actualul primar? Am trimis o adresă la Garda de Mediu din Piteşti, dar, dacă nu este suficient pentru revenirea situaţiei urgent la normal, vom face o sesizare Ministerului Mediului, presei centrale, scrise şi vorbite. Au venit cu maşini pline cu pământ şi au astupat o parte a bazinelor. Chiar şi aşa, mirosul de motorină persistă. A venit în urmă cu trei zile viceprimarul şi s-a uitat şi cam atât. Primăria îşi vede de treburile ei. Eu am trimis astăzi o altă scrisoare către Ministerul Mediului şi al Pădurii în care am solicitat să vină să vadă ce se întâmplă aici. Nu se poate deschide niciun geam. În funcţie de răspunsul ministerului, voi şti şi eu ce este de făcut. O să îl dau în judecată în nume propriu pe primar pentru că nu mi se pare corect cum procedează“, a declarat profesorul Dan Papaianopol.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp