ULTIMĂ
ORĂ

F.C. Argeş a testat 15 jucători necunoscuţi

Aflaţi în căutare de jucători liberi de contract şi ieftini, diriguitorii clubului F.C. Argeş au organizat un meci-test la care au venit 15 jucători necunoscuţi pentru a-l convinge pe antrenorul Viorel Dumitrescu de faptul că au valoare de a evolua în Liga a II-a la F.C. Argeş. Luni seara, de la ora 18, pe terenul 3 de la stadionul „Nicolae Dobrin“, au fost formate  două echipe cu cei 15 nou veniţi şi şapte jucători de la F.C. Argeş. Cei şapte „magnifici“ alb-violet care au jucat sunt Lisandru, Negoiţă, Garniţă, Paraschiv, C. Stancu, Fl. Stancu şi Beurean. Urmează ca tehnicienii de la F.C. Argeş să decidă în aceste zile dacă vor opri vreun jucător din cei 15 necunoscuţi, şi pe cine anume.
„Vom avea un campionat foarte greu“
La acest meci-test au fost prezenţi peste 50 de spectatori. În acelaşi timp, pe terenul patru, jucătorii din lotul Argeşului au făcut antrenament normal. La finalul antrenamentului, efortul şi căldura excesivă îi secaseră de puteri pe Daniel Ghiţă, Adrian Dulcea, Cătălin Doman, Alin Popa şi colegii lor în care F.C. Argeş îşi pune mari speranţe pentru campionatul viitor. „Ne aşteaptă un campionat foarte greu; vom juca împotriva unor echipe puternice care vin din Liga I, şi în plus, vor retrograda cinci echipe în Liga a III-a. După accidentarea avută anul trecut, acum sunt refăcut, dar nu în totalitate. Cu siguranţă că până pe 18 august când va începe campionatul, voi fi apt de efort sută la sută“, spunea fundaşul dreapta, Daniel Ghiţă.
Alexandru Tudor a făcut, ca de obicei, „farmacie“
Meciul-test a fost arbitrat de Alexandru Tudor, care a condus partida în aceeaşi notă cunoscută, gravă, de serio­zitate, făcând „farmacie“ precum la un derby de Liga I. Singurul lucru pe care „Brad Pitt“ nu l-a făcut, a fost neacordarea unui cartonaş roşu, pentru că de cartonaşe galbene uşor acordate n-a fost cazul să rateze ocazia de a le arăta jucătorilor… Pentru Alexandru Tudor a fost un meci foarte bun de pregătire în care a alergat în multe faze mai mult decât jucătorii!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm