prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

FC Argeș, cum rămâne cu finalizarea? Mingea în poartă – misiune imposibilă!

„Ai, n-ai mingea, dai la poartă” spunea Hagi  în unul dintre interviurile sale memorabile. Dar care poartă pentru FC Argeș? Cea ratată sau lovită din plin… în una dintre bări. Cam așa se rezumă jocurile echipei din Trivale de la începutul sezonului.

Citește și: Dezastru! Ciclonul Ashley lovește puternic România! Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi și furtuni! Află județele afectate!

Ocazii… căcălău Măria Ta! Posesie în teren… destulă. Dar, lipsește, de cele mai multe ori, băgatul mingii în poartă, adică finalizarea. Au fost meciuri cu peste 20 ocazii de gol, dar balonul ori a ajuns peste poartă, ori în bară, ori direct în brațele portarului echipei adverse. În etapele precedente, unul dintre stranierii FC Argeș a avut nouă ocazii de a marca, dar a ratat cu brio, de fiecare dată. Deci, fără finalizare.

Inclusiv în ultima etapă, cu Corvinul Hunedoara, în minutul 3, „minunea” alb-violeților, al doilea cel mai tânăr fotbalist care a evoluat în prima ligă după Dobrin, Yanis Pârvu, a reușit să rateze după ce a trecut de portarul hunedorean, lovind bara laterală. Din plin! Și nu au fost singurele ocazii ale alb-violeților în acest meci. Deci, fără finalizare. În schimb, ardelenii au găsit spațiul dintre cele trei bări și au trimis mingea în plasă.

Luptăm, Măria Ta! Da’ în prima repriză!

Cu Dică sau Andone pe banca tehnică (deși e prematur să vorbim despre jocurile FC Argeș sub comanda lui Andone), se pare că marea luptă se duce în prima repriză. După… Dumnezeu cu mila! Forbaliștii clubului lui Dobrin par să își dea un restart după pauza dintre reprize și uită cum să joace. Defensivul nu prea mai există, atactul e undeva departe, cu câteva excepții. De asemenea, faulturile în partea a doua a meciurilor sunt cu duiumul, doar, doar să scoată o remiză.

Scuze există, dar poate și lotul alcătuit de brigada Coman-Dică în vară ar putea să își spună cuvântul. Seto, jucătorul japonez, se apropie de „pensionare”, Briceag nu mai are nici el 20’ de ani, la fel și Buhăcianu, care a depășit borna de 30 ani, căpitanul Tofan pare să nu mai aibă chef după ce nu a fost lăsat să plece, stranierii sunt tot stranieri, cum spunea Cătălin Straton după meciurile cu Dinamo în urma cărora echipa fanion a Argeșului a ajuns în Liga 2.

Involuția predictibilă

FC Argeș a dat unii dintre cei mai buni fotbaliști pe care i-a avut România. Mutu, Neaga, Gâlcă, Dani Coman(actualul președinte al FC Argeș după ceva ani petrecuți la Sibiu) sau dacă vorbim despre generațiile „mai albe”, Dobrin, Vlădoiu, Bărbulescu, Bogdan Argeș Vintilă și mulții alții (lăsăm un print screen cu jucătorii care au făcut parte din loturile FC Argeș și au făcut istorie), dar, de ceva ani, niciun selecționer nu a mai convocat un alb-violet la Națională. Cu excepția U19, când Mutu și următorii selecționeri de la echipele „under” au ales să ia de la Pitești câțiva jucători.

Pe parcursul anilor, mai ales de la plecarea lui Andrei Prepeliță de pe banca tehnică, lotul FC Argeș s-a bazat în mare parte pe stranieri. Unul singur s-a remarcat și a jucat pentru echipa din Trivale: Arnold Garita. Restul ieșeau pe teren doar să marcheze niște minute, motiv pentru care nu are rost să îi amintim. Situația s-a mai schimbat un pic în acest an, FC Argeș având câțiva strainieri, dar, se pare, că aceștia intră pe teren pe același principiu.

Iată ce spunea Straton după retrogradare, cuvinte care s-ar aplica și în momentul de față: „Am lacrimi în ochi, am plecat de la Steaua, nu am vrut să stau acolo pentru bani. Am venit acasă, sunt din Pitești. Mă doare, dar nu poți să joci în 7 la fiecare meci! Lipsă de valoare, nu la toți, dar analizați-i! Degeaba ai 6-7 jucători buni într-un lot de 20. Degeaba! Te prinzi la un moment dat. Am încercat să vorbim, dar când în echipă joacă doar 3 români… nu au jucat că nu au vrut astăzi! Doar Meza Colii și Șerban au avut probleme. Să nu-i mai văd în vestiarul ăsta, să nu-i mai văd! Asta e, o luăm de la capăt, FC Argeș nu va muri. E greu, dar FC Argeș va reveni. Nu-mi doresc să plec, am o vârstă, nu știi ce-ți rezervă viața, dar prioritar e clubul ăsta”, spunea Cătălin Straton după retrogradarea în Liga 2.

Rămâne de văzut după etapa pierdută cu Corvinul Hunoedoara dacă Bogdan Andone va putea să facă ceva astfel încât obiectul de a accede în playoff se va realiza.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs