prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

F.C. Argeş, remiză cu doi oameni mai puţin pe teren

Chiar şi fără doi jucători de bază, Monel Cârstoiu şi Dănuţ Ivănică, ambii suspendaţi, Crivac şi echipa lui au sperat ca la Alba Iulia să câştige cele trei puncte, şi pentru că echipa din oraşul Marii Uniri este una din „fomistele” Ligii a II-a, despre care se ştie că au jucătorii neplătiţi de patru  luni!!! Şi dacă la F.C. Argeş au lipsit Cârstoiu şi Ivănică, la Unirea Alba Iulia n-au jucat şase titulari de bază: Pascal, Bumbac, Busurică şi S. Mureşan, pedepsiţi pentru că s-au revoltat şi au cerut banii restanţi, dar şi I. Stan şi Schuller, ambii menajaţi pentru a fi vânduţi la F.C. Vaslui, iar cu banii primiţi urmând a fi plătiţi jucătorii!
Manole centrează, Nicolae egalează!
Personajul negativ a fost în acest meci arbitrul de centru Florin Mazilu din Satu Mare. „Fluieraşul”-ţapinar, l-a eliminat în minutul 36 pe Alexandru Răuţă direct, pentru fault dur, după ce înainte de această fază n-a fluierat fault pentru alb-violeţi. Ca şi când nu era suficient acest lucru, Mazilu a continuat în aceeaşi notă şi în minutul 54 l-a eliminat şi pe atacantul Adi Dulcea pentru cumulul de cartonaşe galbene. Dulcea primise primul „galben” în minutul 49, iar în minutul 54 pe al doilea pentru simulare, infracţinue care n-a existat! În opt jucători de câmp, F.C. Argeş primeşte gol în minutul 60. Portarul Croitoru respinge un şut expediat de Negruţ, iar Oară reia din apropiere: 1 – 0 pentru gazde. Chiar fără doi jucători pe teren, F.C. Argeş iese la atac şi reuşeşte o egalare în care a crezut. În minutul 85, micuţul Ion Nicolae intrat în teren în minutul 60 în locul lui Marius Ion, reia cu capul de la 6-7 metri o centrare perfectă venită de pe partea stângă de la Manole : 1 – 1, spre necazul gazdelor şi al arbitrului Mazilu!
„A fost un meci stricat de arbitru. Un circ fără bilete!“
Antrenorul Argeşului, Iulian Crivac, era revoltat după meci din cauza arbitrajului prestat de Florin Mazilu din Satu Mare. „A fost un meci stricat de arbitru, care ne-a eliminat nejustificat doi jucători! Omul ne-a lăsat mai puţin cu doi jucători doar pentru că aşa a vrut el”, spunea Crivac. Acuzele antrenorului de la F.C. Arge sunt susţinute şi de Cătălin Barbu, managerul clubului din Trivale: „Pe lângă cele două eliminări gratuite, arbitrul din Satu Mare, despre care se spune că a fost la primul meci din Liga a II-a, ne-a mai oprit două contraatacuri foarte periculoase pentru a da cartonaşe galbene jucătorilor adverşi, lucru inadmisibil…”.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs