ACS Poli Timişoara – F.C. Argeş 2 – 2 (0 – 1)
Au marcat: Boldea (53), Szekely (80), respectiv Alin Popa (33 şi 85, al doilea din penalty)
F.C. Argeş a spart gheaţa şi a luat un punct într-un un meci disputat în deplasare, tocmai acolo unde nu se aştepta nimeni: la Timişoara! Vineri, atunci când a fost numit noul cuplu de antrenori, Iulian Crivac – Adrian Dulcea, jucătorii aflaţi la cimitir, unde a fost comemorat marele Nicolae Dobrin, şi-au propus ca în partida cu ACS Poli Timişoara să obţină cel puţin un punct în memoria „Prinţului fotbalului românesc”. Şi au reuşit.
Alin Popa a fost omul meciului!
Omul meciului a fost Alin Popa. A deschis scorul în minutul 33, şi l-a închis în minutul 85 transformând cu siguranţă un penalty pentru un 2 – 2 care dă speranţe pentru viitor. Portarul Flavius Croitoru a avut o evoluţie foarte bună salvându-şi echipa în mai multe rânduri, dar a şi greşit odată, decisiv. În minutul 80, Croitoru a ieşit imprudent din poartă, iar Szekely l-a lobat pentru 2 – 1. Jocul bun făcut de F.C. Argeş la Timişoara putea aduce toate cele trei puncte în clasament, dar patru mari ratări ale lui Marius Ion – două, Ivănică şi Alin Popa i-au făcut să se mulţumească doar cu un punct.
De ce a zâmbit antrenorul Valentin Velcea
După meci, antrenorul Iulian Crivac spunea că „după felul în care am jucat, meritam chiar victoria! S-a văzut la jucători o schimbare a mentalităţii şi a moralului. Acest punct ne dă speranţe că putem să ne gândim la primele locuri, la promovare, chiar! Am văzut declaraţia lui Velcea, şi am atacat pentru a nu pierde”. Antrenorul echipei timişorene, Valentin Velcea, spusese înaintea meciului că „F.C. Argeş trebuie să ne atace dacă nu vrea să piardă, pentru că, dacă doar se apără, n-au nici o şansă”. În replică la declaraţia lui Crivac, tehnicianul timişorean a zâmbit, şi a spus: „Cred că a glumit Crivac atunci când a spus că se gândeşte la promovare! Până şi pentru noi care avem 17 puncte în clasament mai este cale lungă până la promovare, dar pentru ei care au 7 puncte?”
Caseta tehnică
ACS Poli Timişoara: Kirev – Nohai, Petrovic, Şeroni, Marovic – Goge (76 Artean), Poparadu, Trandu (56 Dobriceanu), Bălace (56 Boştină) – Boldea, Szekely. Antrenor Valentin Velcea.
F.C. Argeş: Croitoru – Voicu, Negoiţă, Vişa, Briceag – Alin Popa (81 I. Nicolae), Răuţă, Monel Cârstoiu, Manole (73 Cr. Iancu) – Ivănică (90+1 R. Stănescu), Marius Ion. Antrenor Iulian Crivac.
Arbitru Cătălin Ionuţ Neagu din Poienari – Prahova
Asistenţi: Marius Bălan din Dej şi Cătălin Haramuz din Reşiţa.
Spectatori 300.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp