În ziua de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, privind săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, și au reținut un bărbat de 43 de ani și o femeie de 37 de ani, din comuna Valea Mare Pravăț.
Din cercetări s-a stabilit că, la data de 18 iulie a.c., în timp ce se aflau în localitatea de domiciliu, pe fondul unui conflict spontan, cei doi ar fi agresat fizic o femeie, lovind-o cu pumnii, tulburând, astfel, ordinea și liniștea publică.
După administrarea probatoriului, la data de 11 septembrie a.c., bărbatul de 43 de ani și femeia de 37 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp