Mai mulţi tineri au fost surprinși, pe camerele de supraveghere, în timp ce furau mai multe bidoane cu detergent, pe care apoi le urcau în două BMW-uri cu numere de Bulgaria, de la o spălătorie auto din Bascov. Se pare că, patru tineri au ajuns în spălătorie, au luat mai multe bidoane cu detergent, le-au pus în portbagaj, și deabia apoi s-au apucat să își spele mașinile.
Primul lucru pe care tinerii îl fac este să urce în portbagaj mai multe bidoane cu detergent folosit pentru spălarea maşinilor, iar apoi spală BMW-ul. Proprietarul spălătoriei auto a postat pe Facebook imaginile cu „bombardierii” care fură detergentul împreună cu descrierea: „Aveţi două zile la dispoziţie să veniţi să-mi plătiţi ce aţi luat”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp