A fost adus stareț de la Techirghiol la mănăstirea Negru Vodă

Mănăstirea din nordul județului Argeș, Negru Vodă din municipiul Câmpulung Muscel a trăit momente de mare încărcătură spirituală. După ce sâmbătă, 18 iulie a fost săvârșită slujba parastasului pentru părintele protosinghel Serafim Caiea, fostul stareț al acestui vechi așezământ monahal, care a trecut la Domnul în urmă cu 40 de zile, duminică, 19 iulie credincioșii musceleni au avut bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic, care a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de Vară, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

Cu această ocazie, Ierarhul Argeșean a făcut o scurtă tâlcuire a evangheliei din această duminică, amintind celor prezenți mesajul lui Hristos care ne îndeamnă să îndrăznim în această viață indiferent cât de mari sunt greutățile pe care le avem.

Distribuie prietenilor

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la chemarea și îndemnul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, începând de duminică, 19 iulie, mănăstirea Negru Vodă are un nou stareț în persoana părintelui protosinghel Ieronim Gheorghiță.

Din demnitatea de duhovnic al mănăstirii ,,Sf. Maria” din Techirghiol, cunoscută ca fiind stavropighie patriarhală, părintele Ieronim Gheorghiță a hotărât să se întoarcă la mănăstirea sa de suflet unde în anul 1996, la vârsta de 16 ani, a intrat ca novice.

Atras fiind de plaiurile muscelene pe care le-a lăsat în urmă atunci când a plecat la Techirghiol, părintele protosinghel Ieronim Gheorghiță a păstrat permanent legătura de inimă cu personalul monahal de la mănăstirea Negru Vodă și mai ales cu nașul său de călugărie, părintele protosinghel Serafim Caiea. În noua sa ascultare va continua să supravegheze lucrările începute la vechea mănăstire voievodală din municipiul Câmpulung Muscel, unde a fost pus în practică un amplu proiect de restaurare prin accesarea fondurilor europene