Fost șef de la Permise, suspect de crimă! A lovit mortal un om și a fugit de la locul accidentului!

Fost șef de la Permise, suspect de crimă! A lovit mortal un om și a fugit de la locul accidentului! Este anchetă de proporții după ce un om a fost găsit, de un localnic, mort pe marginea drumului. Fostul șef al Serviciului de Înmatriculări și Permise Iași, Vasile Zacornea, este official suspect în acest dosar, acesta fiind bănuit de anchetatori că ar lovit, la sfârșitul lunii iunie,  cu mașina o persoană și ar fi fugit de la locul accidentului.

CITEȘTE ȘI: SE ÎNCHIDE TRANSFĂGĂRĂȘANUL! AFLĂ MOTIVUL ȘI PENTRU CÂT TIMP!

Mai multe personae cât și înregistrările de pe unele camera de supraveghere din zonă ar indica faptul că este vorba despre fostul șef al Serviciului de Înmatriculări și Permise Iași. Potrivit anchetatorilor, se pare că a fost expertizată și mașina acestuia.

În momentul de față, anchetatorii confirmă că are calitatea de suspect în acest dosar deschis atât pentru ucidere din culpă cât şi pentru părăsirea locului accidentului. Accidentul a avut loc la sfârşitul lunii iunie, iar victima a fost descoperită abia a doua zi de un localnic care a trecut prin zonă şi a observat că o persoană moartă pe marginea drumului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News sau pe Tik Tok

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv. Powered by VA Labs, Hosted by VA Host.