Fost șef SPP, dezvăluiri EXPLOZIVE: Ponta mi-a cerut să-l ajut să devină vicepreşedintele Camerei Deputaților. L-a trădat pe Geoană

DISTRIBUIȚI
ponta v

Fostul șef SPP Dumitru Iliescu susține, într-o postare pe Facebook, că Victor Ponta şi Gabriel Oprea i-au cerut sprijinul pentru ca Ponta să devină vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, iar apoi Ponta l-a trădat pe Mircea Geoană, candidat al PSD la alegeri, furnizându-le informaţii lui Maior şi lui Oprea. Fostul şef al SPP a precizat că face aceste dezvăluiri pentru a-i arăta lui Victor Ponta că nu este în măsură să-i acuze pe alții că sunt trădători, atât timp cât el însuși a trădat.

”Înainte cu un an de momentul alegerii ca preşedinte al PSD, domnul Ponta mi-a făcut o vizită inopinată la reşedinţa mea de la Mogoşoaia. A venit împreună cu domnul Oprea, fără să mă anunţe în prealabil. Deşi m-am trezit efectiv cu ei la poartă, nu i-am lăsat acolo, ci i-am primit. Recunosc, mai greşesc şi eu..!!! Dar atunci, mi-am dat seama că au o problemă importantă, dacă au venit fără să anunţe. Şi aşa a fost. Domnul Ponta dorea să ocupe funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, funcţie care în acel moment era deţinută de domnul Valer Dorneanu. Şi el şi Oprea, care-l susţinea puternic, au motivat că doresc să devină vizibil şi să capete experienţă, în încercarea de a accede într-o funcţie importantă în conducerea partidului. La acel moment, m-a convins şi chiar i-am spus să se pregătească în mod serios şi, că dacă o face cum trebuie, el va fi următorul preşedinte al partidului. Am vorbit cu cei ce decideau acest lucru, le-am recomandat să îl ajute şi aşa s-a şi întâmplat”, a scris Dumitru Iliescu, într-o postare pe Facebook.

Acesta a mai scris că Victor Ponta a trădat PSD-ul în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2009: Ponta, din postură de membru în staff-ul de campanie, a avut acces la informații pe care le-a furnizat taberei adverse.

”În acel moment, nu m-am gândit că domnul Ponta poate să tradeze partidul, în modul în care a făcut-o. Când domnul Geoană mi-a spus că doreşte să îl ia în echipa restrânsă, cu care dorea să se deplaseze la întâlnirile cu electoratul în judeţe, nu m-am opus, deşi îmi sosiseră semnale că domnul Ponta nu joacă cinstit. Aveam să rămân surprins, când am constatat că era mereu în legătură cu cei din echipa adversă. Ştiam conexiunile lui cu binomul şi cei din jurul acestuia, dar îmi venea greu să cred că va trăda fără nicio reţinere”, a continuat Iliescu.

Fostul şef al SPP a mai scris a aflat la un moment dat că Ponta era în legătură permanentă cu Oprea și Maior:  ”Trebuia să realizez acest lucru mai devreme, mai ales că ştiam despre legăturile lui cu Maior, Oprea şi grupul de la Cluj. Deşi nu am avut informaţii că a fost în sufrageria lui Oprea în seara alegerilor, ulterior mi-au venit date despre faptul că a fost în conexiune permanentă cu Oprea şi Maior, cărora le furniza date referitoare la ceea ce se întâmpla în stafful lui Geoană”.

El a reluat acuzaţia făcută de Codrin Ştefănescu potrivit căreia arestarea mai multor lideri ai PSD de la nivel central şi local s-a făcut cu acordul lui Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here