Fuego- promovat fără respectarea regulamentului de la Teatrul Davila

19
fuego, teatrul_davila, pitesti

Minunea dolofană a muzicii românești, Fuego, împodobește prin fața teatrului Davila (și nu numai) nu bradul, ci afișele, în care își anunță un spectacol la începutul lunii noiembrie. Puțini știu însă că Fuego are contract de muncă la teatrul Davila, deși dă doar de câteva ori pe an prin instituție! Directorul teatrului, SevastianTtudor, a călcat pe bec și prin promovarea spectacolelor artistului prin faptul că pe afișe, așa cum se poate vedea și din fotografie, nu apare pe nicăieri sigla sau numele instituției datorită căreia își iau cu toții salariu. Conform articolului 3 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al teatrului, pe orice document, anunț sau afiș al instituției ar trebui scris și numele instituției căreia i se subordonează, respectiv Consiliul Județean. Totuși, deși are pe mână un buget de 1,2 milioane de euro pe an, bani oferiți cu generozitate de către CJ, directorul Tudor nu se sinchisește să respecte respectivul articol din ROF. În schimb, îl promovează pe Fuego, în prostie, ba îi mai dă și salariu lunar, de parcă artistul din leafa de la teatru al trăi, iar la nunți și botezuri s-ar duce doar din plictiseală!