Furt în numele vedetei Teo Trandafir

8
teo_trandafir, furt, vedete_tv

Românii nu mai știu cum să facă rost de bani. Unii dintre ei au cele mai josnice moduri să producă lichidități. Un bărbat care creează conturi false în numele piteştencei Teo Trandafir abordează prin mesaje private oameni cărora le cere bani pentru un caz social al unor copii din Beiuș. O femeie chiar a donat 5.000 de euro. Teo Trandafir este extrem de indignată de situația creată și afirmă că ea nu cere niciodată bani nimănui. “Cineva îmi fura identitatea. Libertatea de a avea un cont privat pe Facebook, pe numele meu. Știu cine e. Știu cum îl cheamă și de unde e. Pot sa ma duc la el la ușă și o s-o fac. Nu singura. Până una-alta, am nevoie de ajutorul tuturor celor cărora acest gunoi de om le fura bani, cerșind în numele meu bani pentru copii. Culmea e ca oamenii buni îl și dau. Mii de euro, bani furati de la oameni buni. Hai sa oprim furtul pe Facebook, împreună. Eu am început, ștergând orice cont în afara de cel oficial, bifat cu bleu. Orice cont Teo Trandafir, în afara de cel oficial, e șters în fiecare zi, tocmai pentru ca eu nu cer bani pentru copii. Dacă simt, ii ofer, discret. Si, atunci cand e nevoie, pot sustine campanii umanitare ale unor organizatii mari, recunoscute si respectate. Va mulțumesc pentru ca aveți încredere în mine. va rog doar sa verificați dacă persoana în care va incredeti sunt eu. N-o sa va cer niciodată bani, pentru nimic în lume. Știu ca dacă doriți sa donați, găsiți singuri cui”, a declarat vedeta de televiziune pentru blogul său.