Furtuna a făcut RAVAGII în România: Morți, răniți și pagube IMENSE în urma vijeliei care a șocat întreaga țara

Cinci persoane au murit – două la Timişoară şi trei la Baziaş – 49 au fost rănite, şapte fiind copii, 22 de unităţi de învăţământ au fost afectate, în prezent cursurile fiind suspendate total sau parţial în 15 şcoli şi în 4 grădiniţe în urma furtunii de duminică seară a anunţat luni ISU Timiş.
Conform bilanţului ISU Timiş realizat la ora 4, vântul a depăşit la rafale 80 de km/oră, iar în intervalul 15.20 – 21 au fost emise cinci avertizări now casting – două cod galben şi trei de cod portocaliu.
Cinci persoane au decedat, iar 42 de adulţi şi 7 copii au fost răniţi. Echipajele ISU au intervenit pentru deblocarea a 152 de persoane aflate în autovehicule sau în trenuri.
Au fost înregistrate 566 de apeluri la 112 şi au fost afectate 23 de localităţi. În 30 de localităţi a fost afectată alimentarea cu curent electric, din acelaşi motiv, în 25 a fost întreruptă alimentarea cu apă potabilă.
Echipaje ISU au intervenit la 93 de locuinţe, în principal cu acoperişul avariat, şi au fost îndepărtaţi 176 de copaci căzuţi.
Au fost afectate de furtună 22 de unităţi de înfăţământ, cinci unităţi de cult şi patru clădiri ale IPTF. Ieşirea din Timişoara spre Lugoj şi drumul dintre Dumbrăviţa şi Giarmata au fost blocate. în 15 şcoli şi în 4 grădiniţe cursurile au fost suspendate total sau parţial, anunță News.ro.
Aproape 3.000 de consumatori din unsprezece localităţi din judeţul Mureş au rămas fără curent electric în urma avariilor provocate de vijeliile de duminică seara.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Horea” al judeţului Mureş, sunt afectaţi 725 de abonaţi din localităţile Pădureni, Mura Mare, Mura Mică, Iara, Sângeru de Pădure, Ilioara, 1.136 din comuna Saschiz, 457 de consumatori rămânând fără alimentare cu energie electrică în localităţile Stânceni, Ciobotani şi Meştera şi 539, în oraşul Miercurea Niraj.
Începând de duminică seara, când judeţul Mureş s-a aflat pe avertizare de Cod Galben şi mai apoi pe Cod Portocaliu, echipele Electrica au mai intervenit în localităţile din zona oraşului Sărmaşu de Câmpie, precum şi în mai multe localităţi situate în defileul Topliţa-Deda.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.