Gabi Moiceanu „avariat” la schi
Mare iubitor de sporturi în general, dar pasionat peste măsură de schi, directorul ADI Servsal Argeș nu ratează nicio ocazie să se urce pe schiuri și să simtă adrenalina la maxim. Foarte bun schior, a încercat pârtii din țară dar și din Austria, Franța sau Italia. Ca în fiecare an, și anul acesta și-a rezervat timp pentru o scurtă vacanță pe pârtie, în Franța. De data aceasta, însă, a fost urmărit de ghinion, dovedindu-se că și cei mai experimentați schiori pot avea incidente pe pârtie. Astfel, Gabi Moiceanu a fost ”avariat” de un alt schior, probabil mai puțin experimentat care l-a lovit pe pârtie iar urmările nu au fost deloc plăcute. Având o mai veche afecțiune la umăr, de data aceasta s-a ales cu clavicula ruptă. Chiar și-așa, ziua aceea a continuat să se dea pe pârtie până la spre seară. Ajuns în țară a mers la doctor și umărul cu care avea de atâția ani probleme i-a fost imobilizat. Plin de umor și optimism Gabi povestește că a scăpat de operație pentru simplul motiv că….nu fumează. Așa i-au explicat doctorii care l-au asigurat că se va reface fără intervenție chirurgicală. Noi îi dorim sănătate.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.