Gabriela Zoană: „Stop dublului limbaj!”

DISTRIBUIȚI

Europarlamentarul PSD Gabriela Zoană a sesizat faptul că, deși violențele de la protestele de la Paris  au fost mult mai mari decât cele de la protestul Diasporei din Piața Victoriei, oficialii europeni au aplicat dubla măsură favorizând Franța.

„Sunt revoltată!!! Tocmai a fost făcută o nedreptate în plenul Parlamentului European în ședința condusă astăzi de președintele Antonio Tajani (PPE). A fost supusă la vot adoptarea unei rezoluții cu privire la situația din Franța. Propunerea a fost foarte bine argumentată: violențele îngrijorătoare, prea multe arestări ale protestarilor și mai ales aplicarea egalității de tratament între situația din România și Franța.

Credeți că a respectat Parlamentul European o măsură egală între statele membre? NU !!! Din nou Uniunea Europeană ne demonstrează că aplică dublu standard și este părtinitoare cu state ca Franța, Germania, Belgia.  Așa cum am spus și în plenul Parlamentului European ceea ce este torelabil și acceptat în Franța, nu este și în România. Stop dublului limbaj !!!”, a scris pe Facebok, Gabriela Zoană.