Ghinioanele se țin lanț de Tudor Pendiuc! Fostul primar al Piteștiului a demisionat din…

Tudor Pendiuc și-a dat demisia din funcția de consilier personal al primarului din Râmnicu vâlcea. Fostul edil al Piteștiului a ales să plece de la Primăria Râmnicu Vâlcea după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare de către Curtea de Apel Pitești.

Tudor Pendiuc a primit o condamnare cu suspendare de doi ani în dosarul asfaltării unei străzi către casa fostei sale secretare, Carmen Lis. Aceeași pedeapsă a primit-o și Mircea Braniște, șeful ADP Pitești. Prin sentința definitivă a Curții de Apel Pitești, Pendiuc spune adio unei noi candidaturi pentru o funcție în administrația publică. Asta deși mulți îl vedeau deja câștigător în bătălia din 2020 pentru Primăria Pitești.

MIRCIA GUTĂU: „Pedeapsa primită de domnul Tudor Pendiuc este mult disproporţionată faţă de faptele astfel sancţionate”

Prin intermediul unui comunicat de presă, primarul Mircia Gutău a anunțat că Tudor Pendiuc și-a dat demisia din poziția de consilier al primarului:

”Încep prin a anunţa că domnul Tudor Pendiuc şi-a dat demisia din poziţia de consilier al primarului: în contextul actual, chiar dacă nu există o interdicţie privind exercitarea unor astfel de atribuţii, domnia sa a luat această decizie din dorinţa de a nu aduce prejudicii de imagine Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea.

Consider – atât din perspectiva de edil-şef, cât şi din punctul de vedere al unui simplu cetăţean – că pedeapsa primită de domnul Tudor Pendiuc este mult disproporţionată faţă de faptele astfel sancţionate: domnul Pendiuc nu şi-a făcut decât datoria ca primar şi a intervenit în modernizarea unei zone care avea urgentă nevoie de investiţii. Dar sentinţa trebuie respectată şi, drept urmare, am acceptat demisia dlui Pendiuc din funcţia de consilier personal al primarului municipiului.

Nu însă înainte de a-i mulţumi public pentru eforturile depuse de domnia sa de când a fost numit în această funcţie şi până în prezent. Domnul Tudor Pendiuc a fost motorul unor iniţiative complexe, care au implicat deopotrivă trudă şi inteligenţă, muncă de birou, dar şi nenumărate drumuri făcute la ministere şi agenţii ale statului. Proiectul transferului celor 24 de hectare ale fostei unităţi militare de la Vlădeşti în patrimoniul municipiului este acum aproape de finalizare datorită domnului Pendiuc. Tot domniei sale i se datorează, în bună măsură, şi obţinerea unei importante finanţări de la Ministerul Culturii pentru evenimentele culturale desfăşurate anul trecut în municipiu sub genericul Centenarului Marii Uniri. Iar lista poate continua cu multe alte reuşite, în obţinerea cărora competenţa domniei sale a fost un factor determinant. Sunt convins că domnul Tudor Pendiuc are în faţă un viitor profesional deosebit şi că orice firmă va fi norocoasă să îl aibă drept consultant. Eu îi urez mult succes în tot ceea ce va alege să facă pe mai departe!”, arată primarul Mircia Gutău.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.