„Golan” în Piața Universității, ministru în Guvernul Ponta

Dosarul „Mineriadei” se află acum în centrul atenției, mai ales că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a decis începerea urmăririi penale împotriva unor persoane importante, sub acuzația de infracțiuni contra umanității, respectiv pentru reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității din 13 iunie 1990. Dacă ne amintim, atunci au murit oameni dar și foarte mulți au fost răniți. Agonia democrației a adunat atunci mulți tineri în centrul Bucureștiului, aceștia scoțând la iveală tot ce aveau mai rău și mai sălbatic în ei. Printre studenții care s-au revoltat atunci, s-a numărat și Andrei Gerea, pe atunci student la ASE. 

 

Pleca în Piața Universității sub pretextul că umple sifoanele

 

Nu mulți sunt cei care știu că actualul ministru al Energiei, IMM-urilor și Mediului de Afaceri, adică deputatul de Argeș Andrei Gerea, a participat în tinerețe la manifestările violente din Piața Universității desfășurate în vara lui 1990. La vremea respectivă era student la ASE și s-a alăturat grupului de prieteni și colegi care ripostau cu ce găseau la îndemână, împotriva lui Iliescu, cerând dreptul la vot democratic. Într-un material publicat într-unul din ziarele argeșene în urmă cu mulți ani, Andrei Gerea chiar a povestit că atunci părinții încercau să îl țină cât mai departe de Piața Universității pentru a nu se expune masacrului de acolo. Numai că tânăr fiind și cu multă adrenalină în sânge, ajungea la locul faptei plecând de acasă sub pretextul că merge să umple sifoanele. Așa a ajuns Gerea să fie posesorul unei „legitimații de golan”, lucru cu care s-a mândrit multă vreme, mai ales atunci când povestea respectivul act din viața lui, moment la care era deputat PNL.

 

S-a întors cu fața către cei pe care i-a blamat

 

Timpul a trecut iar liberalul Andrei Gerea s-a dat însă cu partea adversă, adică exact cu cea față de care riposta cu înverșunare în tinerețe. Dacă la vârsta de 22 de ani îl huiduia pe Ion Iliescu care a ajuns să fie președintele social democraților, acum Gerea s-a transformat rapid dintr-un liberal loial într-un obedient social-democrat sub acoperirea ALDE. În anul 2012 a câștigat alegerile ca deputat de Argeș pe listele PNL iar apoi, avid de putere, a plecat din partidul Brătienilor la mai noul PLR, ajungând ceea ce și-a dorit – ministru în Guvernul Ponta. Iar de bucurie, s-a reîntors definitiv în București pentru că, să nu uităm, Andrei Gerea este de fel din Capitală și a fost adus la PNL Argeș de nimeni altul decât Cristian Boureanu. Dar să vedem, rapid, cine este domnul Andrei Gerea, conform CV-ului: s-a născut în anul 1968 în București. Este absolvent de ASE după care și-a îmbogățit studiile până în anul 2004, adăugându-și și un curs postuniversitar. Lucrează din anul 1987, fiind pe rând electronist, director comercial, merceolog, după care din 1997 și până în 2004 lucrând în domeniul bancar pe segmentul relații cu clienții și încheindu-și cariera în acest domeniu ca director de sucursală la Banca Țiriac Pitești. Politic vorbind acum, s-a înscris în PNL în februarie 1990, a fost vicepreședinte în Organizația Tineretului Universitar, vicepreședinte TNL București, vicepreședinte Organizație Sector 1 – PNL, vicepreședinte al organizației PNL Argeș, iar în final președinte PLR Argeș și actualmente vicepreședinte ALDE la nivel național. Iar din anul 2004 și până în prezent nu a ratat niciun mandat de deputat de Argeș. 

 

„ Da, mai am „legitimația de golan„  ”

 

În febra evenimentelor care se derulează la acest moment, l-am contactat telefonic pe ministrul Andrei Gerea pentru a-i lua un punct de vedere vizavi de anchetarea și trimiterea în judecată a lui Ion Iliescu. Am comunicat însă prin SMS-uri, întrucât ne-a transmis că nu poate vorbi. Iată mesajele:

Redactor: Aș vrea să comentați puțin ancheta declanșată împotriva lui Ion Iliescu prin prisma faptului că și dvs. ați luat parte la acțiunile din Piața Universității, în tinerețe. Am înțeles chiar că la un moment dat ați declarat că aveți o „legitimație de golan”.

Andrei Gerea: Așa este. Încă o am, dar nu pot să fac alt comentariu decât ce v-am spus deja: să așteptăm rezultatul anchetei cu speranța că se va face lumină în acest caz, odată pentru totdeauna.  

 

 

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.