ULTIMĂ
ORĂ

Greșeala fatală a unui primar PNL! Ajunge după gratii pentru ce i-a făcut fiului său. Suma e imensă

Un fost primar liberal dintr-o comună din județul Bihor a fost condamnat la un an de închisoare, fiind acuzat că și-a folosit funcția pentru a-și favoriza fiul.

Conform informațiilor relatate de Jurnalul de Argeș, fostul edil i-ar fi asigurat fiului său un loc de muncă în cadrul primăriei, încadrându-l pe postul de șofer.

Procurorii au stabilit că, în intervalul 2012 – 2021, alesul local a semnat 15 acte administrative care vizau direct activitatea profesională a copilului său. Aceste documente priveau reîncadrarea pe post, diverse majorări salariale, precum și alte modificări ale raporturilor de muncă.

Pagubele produse bugetului local au fost estimate la aproximativ 250.000 de lei.

Pe lângă pedeapsa privativă de libertate, instanța a dispus și o serie de interdicții. Fostul primar nu va mai avea dreptul de a fi ales în funcții publice și nici de a ocupa posturi care implică exercițiul autorității de stat timp de trei ani.

De asemenea, decizia instanței îl obligă pe acesta să achite statului suma de 1.400 de lei, reprezentând cheltuielile judiciare aferente procesului.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.