Guvernul Grindeanu, în zodia protestelor. Agenții de poliție amenință că ies în stradă

DISTRIBUIȚI
politisti23254

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie ameninţă că deschide un nou front de protest faţă de Guvern. Sindicaliștii spun că vor protesta în faţa Ministerului Afacerilor Interne, dacă salariile lor nu sunt recalculate. Reprezentanţii SNAP au trimis ministrului de Interne, Carmen Dan, o adresă prin care solicită aplicarea Hotărârii de Guvern nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut şi în cazul poliţiştilor, poliţiştilor de frontieră, jandarmilor şi pompierilor. „Prin prezenta solicităm aplicarea HG 1/2017 şi lucrătorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri) aşa cum este prevăzut, cu un calcul real, indicele de salarizare la salariul minim pe economie la nivelul anului 2017″, i-au scris agenţii de poliţie ministrului, informează digi24.ro. Agenții de poliție spun că nu au protestat până acum pentru că au sperat că MAI le va acorda drepturile care li se cuvin potrivit legii. „Menţionăm faptul că personalul MAI (poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri) nu şi-a revendicat acest drept deocamdată în stradă protestând, în speranţa că MAI va pune în aplicare în termenul legal acest drept care li se cuvine conform legii. Poliţiştii, poliţiştii de frontieră, jandarmii şi pompierii sunt singura categorie bugetară care a rămas cu salarizarea în urma tuturor bugetarilor, adică la nivelul anului 2009, iar la vreme grea, când îşi fac datoria, cu toate riscurile, sunt lăudaţi de toate puterile statului, inclusiv de societatea civilă, aducându-le mulţumiri, chiar înmânându-le flori în semn de recunoştinţă”, mai scriu reprezentanţii SNAP. Poliţiştii nu exclud nici posibilitatea de a cere societăţii civile să le susţină protestele și au solicitat o întâlnire în regim de urgență cu ministrul de Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here