ULTIMĂ
ORĂ

Handbal. Naţionala României a învins Norvegia

Primul joc din cadrul triplei acţiuni amicale dintre România şi Norvegia la handbal feminin tineret a fost adjudecat de tricolorele nostre. Partida s-a disputat ieri, după-amiază, în sala Facultăţii de Educaţiei Fizică şi Sport din Piteşti, şi s-a terminat cu scorul de 35-30, în favoarea României. Printre spectatorii de rând, care au umplut până la refuz tribunele, la meci au asistat şi o serie de reprezentanţi au autorităţilor judeţene şi locale, cum ar fi Constantin Nicolescu, preşedintele C.J. Argeş, parlamentarul de Mioveni, Simona Bucura Oprescu, dar şi primarul din Mioveni, Ion Geogescu, un mare iubitor de handbal. Actul doi dintre cele două selecţionate se va disputa astăzi, în Sala Sporturilor Trivale, cu începere de la ora 17, iar mâine se va juca ultimul meci amical, la Topoloveni.  Reamintim că ambele formaţii sunt calificate la turneul final al Campionatului Mondial din 2014, precum și la turneul final al Campionatului European 2013, din Danemarca

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.