Haos fără precedent în voleiul piteştean

DISTRIBUIȚI

Ape învolburate în voleiul feminin piteştean. În anul în care ar trebui să aniverseze 45 de ani de existenţă, voleiul piteştean se pregăteşte de înmormântare. Asta din cauză că actualul preşedinte al clubului Argeş Volei, Ilie Petre, nu mai are bani să ţină echipa, dar nici nu vrea să predea actele şi ştampila. Nici măcar autorităţile de la Mioveni n-au reuşit să remedieze problemele acute din voleiul feminin piteştean. Mai concret este imposibil să repari ceea ce au stricat alţii iremediabil. Adică, jucătoarele sunt neplătite de astă vară, datorii s-au strâns cu nemiluita, în principal cu masa şi cazarea lotului de voleibaliste, în timp ce de luni antrenorul Marian Comstantin a fost nevoit să-şi prezinte demisia, după ce Mioveniul şi-a retras sprijinul.
„Ilie Petre se comportă ca doamna Prodan, mută echipa unde vrea…“
Cel mai bine explică situaţia clubului care activează în prima ligă, nu se ştie până când, Sorin Ploscaru, membru al consiliului director de la Argeş Volei: „Domnul Ilie Petre se comportă ca doamna Prodan. Mută echipa pe unde vrea el, fără să întrebe pe nimeni. Ba pe la Bradu, ba pe la Mioveni. Să nu se înţeleagă greşit. Era foarte bine ca echipa să fie preluată de Mioveni. Domnul primar Ion Georgescu este de bună credinţă şi a mai ajutat voleiul şi în trecut. Numai că proiectul nu s-a concretizat pentru că Ilie Petre ţine de scaun. Aşa s-a întâmplat şi astă vară, când am fost să discutăm cu primarul Tudor Pendiuc pentru a ajuta echipa. Ilie Petre a spus că nu poate să renunţe la echipă, deoarece are soţia bolnavă şi alte distracţii nu are. Aşa că a spus că vrea să se plimbe cu voleiul prin ţară. Durerea mea este că şi-a bătut joc de cei care au pus bazele acestei echipe în Piteşti.  
Ilie Petre: „Nu ştiu dacă se va juca sau nu meciul cu Constanţa. Eu nu mai vreau să stau la echipă“
În replică, Ilie Petre, care a anunţat prin ziare că şi-a dat demisia, deşi până ieri nu a înştiinţat în scris consiliul director de această hotărâre, aşa cum era legal, a precizat: „Eu mi-am anunţat plecarea, dar să vedem cine preia echipa, că nu se dă aşa oricum. Trebuie să facem un proces verbal de predare-primire. Mâine (n.r astăzi) mă duc la membrii consiliul director să-şi semneze demisia. Nu ştiu să vă spun acum dacă mai jucăm sau nu meicul de duminică, cu Constanţa, din campionat”.
Ne facem de râs în toată ţara. Constanţa nu ştie dacă face sau nu deplasarea la Piteşti
Haosul fără precedent din voleiul fe­minin piteştean are repercursiuni şi dincolo de graniţele judeţului. Ieri, toată ziua, oficialii clubului din Constanţa au înroşit telefonul mobil, pentru a afla dacă vor mai face sau nu deplasarea la Piteşti, pentru meciul de duminică, cu Argeş Volei. Asta în contextul în care Constanţa trebuie să joace curând şi în cupele europene. „Cei de la Constanţa m-au sunat toată ziua. Le-am spus că numai Federaţia, ca organizatoare a competiţiilor interne, poate rezolva situaţia. Aici, la Piteşti, nimeni nu ştie dacă se va juca sau nu, când şi unde meciul cu Constanţa. Cert este că domnul Ilie Petre n-a anunţat pe nimeni la Federaţie că şi-a dat demisia şi dacă echipa va fi retrasă sau nu din campionat”, spune Gheorghe Toma, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Volei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here