prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

Hoți de lemne – prinși în fapt! Cum dispar pădurile din Argeș?

În ziua de 24 februarie a.c., polițiștii argeșeni, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș și ocoalelor silvice competente teritorial, au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Argeș.

Echipe formate din poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, precum și polițiști din mediul urban și rural, împreună cu reprentanții ocoalelor silvice competente teritorial, au acţionat pe raza județului, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos.

Cu ocazia verificărilor, au fost constatate abateri la două societăți comerciale, de pe raza localităților Pietroșani și Rucăr, și au fost depistați 5 bărbați, care au tăiat sau transportat material lemnos cu atelaje sau autoutilitare, fără respectarea regimului silvic.

Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.000 de lei, și a fost confiscată cantitatea totală de 25,63 mc material lemnos (din care 16,8 mc cherestea), precum și un motofierăstrău și un topor utilizate la săvârșirea faptelor.

În ziua de 25 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza de competență. Astfel, polițiștii au depisat un bărbat de 38 de ani, din Băiculești, care a tăiat fără respectarea regimului silvic 4 arbori ce nu aveau aplicată ștampila mărcii silvice, de pe un teren cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național. În urma verificărilor efectuate și a evaluării valorii pagubei, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei, conform Legii 171/2010, privind contravențiile silvice.

Au fost aplicate măsurile complementare de confiscare a cantității de 1,245 mc material lemnos, care a fost predat Ocolului Silvic Codrii Verzi, totodată fiind confiscate și motofierăstrăul și toporul folosite la săvârșirea contravenției. De asemenea, în cursul aceleiași zile, polițiștii au depistat un bărbat de 54 de ani, din Băiculești, care conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos pe strada Victoriei din Curtea de Argeș, fără a deține documente de proveniență legală sau de transport al materialului lemnos.

În urma evaluării cantității, de către un specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 2,95 mc lemn de foc, de esență fag și salcâm.

Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscate și predat reprezentanților Ocolului Silvic Vidraru.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs