Iarna revine în România – Avertismentul de ultimă oră al meteorologilor

25

Aproape toată România va fi cuprinsă luni de lapoviță și ninsoare, după ce temperaturile au scăzut brusc, începând de duminică seara. Deși asistăm la manifestări de iarnă, în plină primăvară calendaristică, meteorologii precizează că nu vor exista depuneri consistente de zăpadă și că temperaturile vor crește treptat spre sfârșitul săptămânii.

Potrivit ANM, în Crișana, cele mai scăzute valori termice nocturne vor fi cuprinse, în medie, între -3 şi 0 grade, cu cele mai ridicate valori în jur de 7 grade.

În Transilvania, luni sunt în jur de 3 grade, iar apoi valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, urmând să atingă o valoare medie de 10 grade la finalul săptămânii.

În Maramureș avem o valoare medie de 4-5 grade, cu minime până spre -5 grade iar ploile nu vor ocoli regiunea. De abia peste câteva zile ne așteptăm la temperaturi mai ridicate.

În Moldova sunt minime de -4 grade și maxime în jur de 3 grade, urmând ca zilele următoare să se atingă 10 grade Celsius. Ploaia și intensificările vântului sunt și ele la ordinea zilei, iar pe parcurusul zilei, la fel ca în restul regiunilor țării, ploaia devine lapoviță și apoi ninsoare.

Media regională în Dobrogea este și ea în jur de 4 grade, cu o grade minimă, urmând ca temperaturile diurne să ajungă și ele către 10 grade spre sfârșitul săptămânii.

Muntenia are minime de -4-5 grade și maxime de aproximativ 5 grade, urmând ca temperaturile să crească și ele spre sfârșitul săptămânii. La fel, încălzirea vremii este prognozată spre sfârșitul săptămânii.

Vremea la munte. Temperaturile în zona montană scad până la -10 grade, iar mercurul termometrelor nu va urca mai mult de 3-4 grade. Va fi vânt pe creste, zăpadă viscolită și în cel mai bun caz, lapoviță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here