prima-proinstal
Obiectiv de Argeș

„Iepurașul” – din nou deputat. Patru ani dispare, din nou, din peisaj!

S-au anunțat rezultatele finale de la alegerile parlamentare, iar „iepurașul” alegerilor locale a ajuns, din nou, pe un loc călduț de parlamentar. Partidul politic din care face parte a avut o creștere de ceva procente după alegerea noii conduceri, o conducere din care fostul și actualul parlamentar nu a susținut-o, dar a făcut în așa fel încât să mai prindă un post remunerat cu ceva sute de mii de lei pe lună.

Da. Este vorba despre Ionuț Moșteanu, deputatul USR de Argeș, care apare odată la patru ani prin Pitești și candidatul etern la primărie pentru a le aduce aminte piteștenilor sau argeșenilor că există. Și le vrea voturile. Nu de alta, dar un salariu de peste 12.000 lei plus alte beneficii nu-i de colea.

Ce? Cum? Iar pleacă la București și uită de Argeș?

Moșteanu, acel deputat cu sau fără diplome (probabil nici Dumnezeu – Atotștiutorul nu știe ), a ajuns din nou în Parlament grație voturilor aduse la nivel național de Elena Lasconi. La alegerile locale, USR, în alianță cu alte partide și partidulețe, a luat 8%, dar „Leana” a reușit prin campania ei să urce cu câteva procente partidulețul apărut în 2016 (care, de precizat, avea 8! membrii în județul Argeș în 2016).

Ultimii patru ani pentru deputatulIonuț Moșteanu se pot rezuma la aparițiile în cadrul emisiunilor de la o televiziune centrală. Altceva? Cu vreo două luni înainte de alegerile locale, cam în perioada în care și-a depus candidatura pentru Primăria Pitești (prietenii știu de ce!) a apărut cu mesaje copy-paste. Pădurea Trivale, stimulente, cât de ok au fost consilierii USR (care doar au ridicat mâna timp de patru ani) sau cum vrea să salveze „gândacul de Pitești”.

Rămâne de văzut cum în actualul mandat va dispărea din nou, iar piteștenii se vor uita, ca în ultimii opt ani, unde a dispărut deputatul căruia i-au acordat încrederea,

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs