În cursul acestei săptămâni, Poliția Locală Pitești, prin intermediul Serviciului Control – Protecția Mediului, a desfășurat două acțiuni importante în vederea menținerii ordinii, siguranței și igienei în municipiu. Intervențiile, generate de sesizări venite din partea cetățenilor, subliniază eficiența colaborării între autorități și comunitate în prevenirea și combaterea situațiilor care afectează domeniul public și sănătatea locuitorilor.
Luni, 12 mai, polițiștii locali au fost sesizați cu privire la existența unor împrejmuiri ilegale pe strada Carpați, în cartierul Nord. În urma deplasării la fața locului și a verificărilor efectuate, autoritățile au constatat faptul că anumite persoane au ocupat abuziv domeniul public, montând garduri fără autorizație.
Ca urmare a acestor nereguli, au fost aplicate opt sancțiuni contravenționale, în conformitate cu prevederile HCL 283/2021, cuantumul amenzilor fiind cuprins între 1.000 și 1.500 lei pentru fiecare contravenient. Totodată, ca măsură complementară, s-a dispus dezafectarea structurilor ilegale și readucerea terenurilor la starea inițială, în vederea eliberării și reabilitării spațiilor publice.
O altă intervenție deosebit de importantă a avut loc în această dimineață, 14 mai 2025, în jurul orei 08:30, în cartierul Trivale. O asociație de proprietari a sesizat autoritățile cu privire la existența unui apartament de la etajul al patrulea unde erau depozitate cantități mari de deșeuri menajere, creând un veritabil focar de infecție pentru întregul imobil.
Polițiștii locali din cadrul aceluiași serviciu s-au mobilizat rapid și au acționat în colaborare cu SC Salubritate 2000 SA, intervenind legal și eficient pentru remedierea situației. În urma operațiunii de igienizare, aproximativ 150 de saci de gunoi au fost ridicați din locație, iar spațiul a fost supus unor proceduri complete de dezinsecție și deratizare, eliminând astfel riscul propagării infecțiilor sau al apariției dăunătorilor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp