Impozit de 90% la pensii, adoptat în Senat!

DISTRIBUIȚI
senat, ordonante, ordonante

Senatul continua seria neagra a proiectelor de lege adoptate automat, fara vot, prin procedura tacita, dupa expirarea termenului limita prevazut in lege pentru discutarea lor. Doar miercuri au trecut tacit 30 de legi in Senat, dupa ce alte zeci au fost adoptate la fel de la inceputul sesiunii. Proiectele merg la Camera Deputatilor in calitate de for decizional.

Printre legile adoptate miercuri tacit se numara:

  • Codul Administrativ
  • salarizarea personalului clerical din afara granitelor
  • introducerea dreptului ca la negocierea contractului de angajare sa fii asistat de un avocat
  • angajatii din sistemul medico-sanitar care se pensioneaza la cerere nu se mai angaja ulterior la stat, ci doar la privat
  • impozitarea cu 90% a pensiilor mai mari de 10.000 de lei si impozitarea cu 10% a pensiilor sub 10.000 de lei
  • copiii, tinerii si mamele aflate in sistem de protectie speciala primesc in primele 3 luni de la iesirea din sistem o indemnizatie de valoarea salariului minim pe economie
  • infiintarea Fondului Special al Autostrazilor, cu bani de la buget, sponsorizari, redirectionarea a 3,5% din impozit, fond gestionat de CNAIR
  • modificarea statutului BNR: Totodată, propunerea legislativă mai adaugă o prevedere prin care membrii CA şi salariaţii cu funcţii de conducere ai BNR care se regăsesc în regimul incompatibilităţii şi conflictelor de interese pot fi demişi doar dacă Parlamentul constată că aceştia încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sau dacă se fac vinovaţi de abateri grave.

LISTA COMPLETA a legilor adoptate miercuri tacit in Senat:

Propunerea legislativă privind exercitarea profesiei de psiholog, reorganizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România. (L272/03.06.2019)

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru stabilirea unor măsuri financiare în domeniul unor programe gestionate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. (L285/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României. (L290/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.46/2003 privind drepturile pacientului. (L292/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru constituirea şi utilizarea Fondului special al autostrăzilor. (L295/18.06.2019)

Propunerea legislativă – Lege Magniţki privind instituirea unor sancţiuni în privinţa cetăţenilor străini responsabili pentru încălcarea gravă a drepturilor omului. (L296/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată. (L297/18.06.2019)

Propunerea legislativă privind înfiinţarea Fondului Special pentru Încurajarea Librăriilor de Provincie. (L298/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor. (L300/18.06.2019)

Propunerea legislativă privind îngrijirea persoanelor în stare comatoasă. (L301/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. (L302/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. (L303/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru stimularea producătorilor agricoli care comercializează produsele agricole primare. (L304/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000. (L305/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal al României. (L306/18.06.2019)

Propunerea legislativă privind decontarea de către statul român a procedurilor de repatriere a cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul Uniunii Europene. (L307/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru declararea zilei de 18 iunie “Ziua Victimelor Deportării în Timpul Regimului Comunist”(L308/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea art.101 din Legea nr.227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal. (L309/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. (L312/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.53/2003 – Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. (L313/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 1 al Legii nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război. (L314/18.06.2019)

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei nr.15 din 24 iulie 2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecţiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislaţia din domeniul achiziţiilor publice pentru Programul operaţional sectorial Mediu 2007-2013 aprobată prin Legea nr.334/10 decembrie 2013. (L315/18.06.2019)

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.52/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr.202/2016 privind integrarea sistemului feroviar din România în spaţiul feroviar unic european. (L336/04.09.2019)

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.53/2019 privind aprobarea Programului multianual de finanțare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înființarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică ale localităților şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr.51/2006. (L337/04.09.2019)

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.55/2019 pentru modificarea şi completarea art.29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române. (L338/04.09.2019)

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2019 privind instituirea unor măsuri în domeniul comunicaţiilor electronice şi al infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice. (L340/04.09.2019)

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. (L341/04.09.2019)

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ. (L342/04.09.2019)

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.59/2019 pentru modificarea art.35 din Legea nr.269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României. (L343/04.09.2019)

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.61/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/2010 privind identificarea, desemnarea și protecția infrastructurilor critice. (L368/04.09.2019)